Confidenţialitate


Parlamentarii lucrează la schimbarea legislației după scandalul Nordis | AUDIO 


Parlamentarii lucrează la schimbarea legislației după scandalul Nordis | AUDIO 

Pe final de mandat, parlamentarii vor să schimbe legislația în urma scandalului Nordis. Social democrații spun că au deja un grup de lucru, în timp ce liberalii cer să se voteze un proiect depus din 2019, prin care se limitează avansul dat la achiziționarea unui imobil la maxim 10% din valoarea lui.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Modificarea legislației se pune acum în discuție după investigația Recorder care a dezvăluit cum firma Nordis, a soțului deputatei Laura Vicol, ar fi vândut mai multe apartamente unor clienți diferiți. Oamenii nu și-au mai văzut banii înapoi și nici nu au intrat în posesia acestor apartamente.

Acum, atât liberalii cât și social democrații vorbesc de cum se poate pune cruce „țepelor imobiliare”.

PNL cere ca un proiect inițiat din 2019 să fie votat. Potrivit deputatului Florin Roman, acesta interzice unui dezvoltator imobiliar să perceapă un avans mai mare de 10% din valoarea unui apartament. Proiectul a trecut de Senat și, susține Roman, este blocat la Comisia juridică din Camera Deputaților, condusă – până ieri – de Laura Vicol.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu are în minte un proiect similar. S-a întrunit un grup de lucru, condus de deputatul Alfred Simonis, care are mai multe surse de inspirație.

„Am luat legislația și din Franța, am luat și legislația din Germania. În momentul acesta au făcut un grup de lucru la Parlament. În Franța, de exemplu, nu ai voie să percepi un avans mai mare de 10%”, a declarat Marcel Ciolacu.

Deputata Laura Vicol, șefa comisiei juridice din Camera Deputaților a demisionat în urma anchetei jurnaliștilor de la Recorder. Ea nu se mai află pe listele PSD pentru un nou mandat. Firma Nordis a intrat în insolvență. Reprezentanții companiei susțin că sunt ținta unor atacuri media, resping acuzațiile din ancheta jurnalistică și susțin că au plătit până acum despăgubiri în valoare de peste 115 milioane de lei clienților și partenerilor.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Deputata PSD, Laura Vicol, a demisionat din funcția de șef al Comisiei Juridice din Camera Deputaților | AUDIO


Ultimele stiri
Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…