Confidenţialitate


Parlament: A început ședința în care se votează noua conducere a ANRE


Parlament: A început ședința în care se votează noua conducere a ANRE

Şedinţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului în care va fi votată noua conducere a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi va fi modificat regulamentul de funcţionare al comisiei parlamentare de control al SRI a început.

Pentru şefia ANRE a fost propus deputatul PSD Dumitru Chiriţă.

Parlamentul urmează să aprobe modificările propuse de comisia de control al SRI la regulamentul propriu de funcţionare, printre care se numără obligativitatea oricărei persoane chemată la audieri să se şi prezinte.

”Am introdus în hotărâre şi prevederea că orice persoană, pentru că până acum erau doar ofiţerii SRI, orice persoană despre care comisia consideră că are date în ceea ce priveşte activitatea noastră, este obligată să vină la comisie”, a declarat preşedintele comisiei de control al SRI, Claudiu Manda.

Întrebat ce se întâmplă cu cei care refuză să se prezinte la comisiei, Manda a spus că nu sunt prevăzute penalizări.

”O a doua modificare a fost aceea că SRI trebuie să răspundă în termen de şapte zile lucrătoare la solicitările sau informaţiile sau informările pe care le formulează comisia. Dacă informaţiile pe care le solicităm presupun un volum de muncă mult mai mare, să ne spună în termen de şapte zile că nu se poate răspunde în şapte zile şi care este termenul pe care îl propun pentru un răspuns”, a mai spus Claudiu Manda.

O altă modificare a regulamentului de funcţionare a comisiei parlamentare de control al SRI vizează desfăşurarea lucrărilor comisiei în conformitate cu legea privind informaţiile clasificate.

Pe ordinea de zi a plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului se află şi numirea noii conduceri a ANRE.

Deputatul PSD Dumitru Chiriţă a primit luni aviz pozitiv pentru funcţia de preşedinte ANRE, cu un mandat de cinci ani, în urma audierilor din comisiile reunite de industrii şi servicii din Parlament.

De asemenea, Zoltan Nagy-Bege a primit aviz pozitiv pentru postul de vicepreşedinte al ANRE, în timp ce pentru cele două funcţii de membru în comitetul de reglementare al autorităţii au fost avizaţi pozitiv Gheorghe Gabriel Gheorghe (din partea ALDE, în prezent secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat) şi Corina Sulger (PSD Olt), care în prezent lucrează la CEZ Vânzare.

Pentru funcţia de preşedinte al ANRE mai candidaseră şi actualul preşedinte Niculae Havrileţ, vicepreşedintele Emil Calotă şi Mihai Octavian Râmniceanu (director în cadrul ANRE).

Mandatele a patru din cei şapte membri ai comitetului de reglementare al autorităţii expiră pe 22 octombrie. Aceste funcţii sunt ocupate de Niculae Havrileţ, Emil Calotă, Zoltan Nagy-Bege şi Gheorghe Barbu.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează