Confidenţialitate


Paris: Reuniune la varf dupa decapitarea unui turist francez


Consiliul Național de Apărare din Franța s-a reunit în regim de urgență ca urmare a decapitării unui turist francez în Algeria. Hervé Gourdel avea 55 de ani și a fost executat de o grupare afiliată organizației teroriste Statul Islamic.

Gruparea care l-a executat pe turistul aflat în Algeria ceruse Parisului să oprească atacurile împotriva pozițiilor din Irak Statului Islamic. Nu este cazul, a dat a înțelege ministrul de interne, Bernard Cazeneuve, care a declarat că Franța nu se teme.

‘Teroriștii tocmai asta încearcă – să ne facă să ne temem. Să cedăm ar însemna să recunoaștem c-au cîștigat’, a spus demnitarul francez. Ministerul Apărării a adăugat că se gîndește chiar să extindă operațiunile împotriva Statului Islamic – ar urma să fie atacate și poziții din Siria, unde se află cartierul general al organizației teroriste. Cel puțin deocamdată, însă, Franța nu a luat parte la atacurile lansate în Siria de Statele Unite și de cinci țări arabe.

Înaintea reuniunii Consiliului Național de Apărare, și președintele Francois Hollande afirmase că Parisul nu va ceda șantajului: ‘Sunt mai hotărît ca niciodată – vom continua să luptăm împotriva terorismului.’

Gruparea algeriană, auto-intitulată ‘Soldații Califatului’, s-a alăturat organizației teroriste Statul Islamic cu mai puțin de două săptămîni în urmă. Cunoscut deja pentru brutalitatea îndreptată împotriva minorităților etnice și religioase, Statul Islamic a decapitat la rîndul său trei ostatici occidentali din august încoace: doi ziariști americani și un cetățean britanic – acesta din urmă lucra de mai mulți ani pentru diverse organizații umanitare care activează în Orienul Apropiat.


Ultimele stiri
Ce ne spun rezultatele testelor PISA despre educația copiilor: Sociologul Gelu Duminică: „Dacă tu vrei să însănătoșești sistemul,…

Nicușor Dan, despre corupția din România: Nu zic că nu există, dar în ultimul an nu am văzut…

Constanța: Pompierii au intervenit la Spitalul Clinic CFR după ce la subsol a fost semnalat fum

Acțiunile companiilor din sectorul AI, în scădere. Liderii Anthropic și OpenAI au avertizat asupra ritmului dezvoltării Inteligenței Artificiale

Liderul UDMR: „PNL și PSD trebuie să ajungă la un compromis”. „Dacă nu reușim să învestim un guvern,…

Protest al ciobanilor la București. Mii de crescători de oi și capre sunt așteptați marți în Piața Victoriei:…

Constanța: Furt de combustibil de pe navele care tranzitează Dunărea. Trei suspecți au fost reținuți | AUDIO

Luca Niculescu rămâne o variantă pentru funcția de premier, însă PSD respinge un Guvern tehnocrat și cere o…

Academia Europa FM. Analfabetismul funcțional. Cum ne sabotăm viitorul ca țară?

O zi cât o vacanță: Social Moms a încheiat vara cu joacă, sport și experiențe educative la Picnic…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează