Confidenţialitate


“Parcul de distracţii”, un musical pentru întreaga familie


“Parcul de distracţii”, un musical pentru întreaga familie

Din 27 septembrie, micii artiști ai Teatrului Muzical de Copii București deschid seria de spectacole 2019-2020, pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”, cu musicalul “Parcul de distracţii”.

“Parcul de distracţii” este o poveste fantastică despre curajul de a păși pe drumul vieții, în care personajele principale, doi frați lăsați în grija rudelor, înfruntă necunoscutul și depășesc orice obstacol cu puterea magică a copilăriei.

Aventura fraților în “Parcul de distracţii” îi poartă pe spectatori într-o călătorie fantastică, în care muzica, dansul, efectele de sunet și lumină, costumele, decorurile și proiecțiile întregesc tabloul vesel al unei povești despre regăsirea valorilor, importanța alegerilor și reîntregirea familiei.

După un scenariu de Gabi Șarga și Cătălin Rotaru, pe muzica lui Andrei Tudor și versurile Andreei Andrei, “Parcul de distracţii” prinde viață, în interpretarea celor 28 de copii actori ai Teatrului Muzical de Copii București și a actorilor profesioniști: Anca Țurcașiu, Daniel Burcea, Maria Baciu, în regia Danei Rotaru, cu participarea Corului condus de dirijorul Aurel Muraru și Orchestrei Teatrului de Operetă și Musical ”Ion Dacian”, condusă de dirijorul Constantin Grigore.

Premiera musicalului “Parcul de distracţii” este un spectacol rezultat în urma parteneriatului cultural dintre Teatrul Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian” București și Asociația Culturală Sipetul Artei – Teatrul Muzical de Copii București, un demers de promovare a artelor spectacolului de teatru muzical către copii și tineri.

Reprezentațiile acestei luni vor avea loc vineri, 27 septembrie, și duminică, 29 septembrie, începând cu ora 19.00.


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează