Confidenţialitate


Parchetul General: Hexi Pharma a avut contracte de 51 de milioane de lei cu 152 de spitale


Parchetul General: Hexi Pharma a avut contracte de 51 de milioane de lei cu 152 de spitale

Compania Hexi Pharma a încheiat, în perioada 2014-2016, contracte de vânzare de produse biocide cu 152 de spitale din România. Valoarea contractelor este de aproximativ 51 de milioane de lei, anunță Parchetul General.

Procurorii menționează că în cazul acestor produse livrate spitalelor s-au constatat nereguli privind concentrația substanțelor active. Practic, aceste unități medicale au primit dezinfectanți diluați în valoare de 51 de milioane de lei.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în intervalul 2014 – 2016, HEXI PHARMA a încheiat contracte de vânzare de produse biocide cu un număr de       152 de unităţi medicale din România. Valoarea contractelor încheiate de HEXI PHARMA cu aceste unităţi medicale având ca obiect vânzarea de produse biocide cu privire la care    s-au constatat nerespectări ale concentraţiei substanţelor active – este de cca. 51 milioane lei.”, anunță Parchetul General într-un comunicat de presă.

Din comunicatul Parchetului General reiese, așadar, că Hexi Pharma a creat un prejudiciu de aproximativ 51 de milioane de lei, prin vânzarea în cele 152 de spitale de dezinfectanți diluați, începând cu 2014.

Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a declarat, marţi, că procurorii care anchetează dosarul dezinfectanţilor diluaţi vor stabili care este prejudiciul în cauză. Oficialul a precizat însă că suma se poate schimba în zilele următoare.

“Azi vom avea un prejudiciu. Ar putea să se identifice noi prejudicii în zilele următoare”, a declarat Augustin Lazăr.

 

 


Ultimele stiri
PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Concedieri de amploare la Primăria Capitalei. Administrația Cimitirelor se unește cu departamentul Lacuri-Parcuri, anunță primarul Ciprian Ciucu |…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…