Confidenţialitate


Parchetul General, despre OUG 13: Ancheta vizează sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual


Parchetul General, despre OUG 13: Ancheta vizează sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual

Parchetul General vine cu precizări despre ancheta în dosarul ordonanței 13, dosar declinat de procurorii DNA.

Într-un comunicat de presă, PÎCCJ anunță că investigaţia este în curs şi vizează sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, precum şi falsul intelectual.

Ministerul Public a adăugat că face precizările în contextul motivării deciziei Curții Constituționale privind constatarea unui conflict între DNA şi Guvern şi al unor speculaţii apărute în spațiul public.

“Cauza (dosarul OUG 13 n.r.) se află pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, investigaţia este în curs şi priveşte următoarele fapte prevăzute de legea penală: sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual”, anunță Ministerul Public.

Procurorii menționează că dosarul a fost înregistrat la Secţia de urmărire penală şi criminalistică în urma declinării cauzei de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

“Această structură a fost investită cu o cauză privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, respectiv: favorizarea făptuitorului; prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte, Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin 1 lit. b din Legea 115/1999; sustragerea sau distrugerea de înscrisuri; sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri; fals intelectual”, mai arată procurorii.

În plus, Parchetul General, condus de Augustin Lazăr, precizează că, potrivit legii, procurorul are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei pe care a fost investit să o soluţioneze, controlul asupra actelor şi măsurilor dispuse de către procuror fiind realizat de către instanţa de judecată.

Concret, comunicatul parchetului este un răspuns către ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a declarat, luni, că va evalua activitatea lui procurorului general, Augustin Lazăr, și a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Tudorel Toader a afirmat că va face o analiză a activităţii în următoarele două săptămâni, urmând să ia în acel moment o decizie finală, inclusiv privind revocarea celor doi procurori.

E posibil ca decizia ministrului să aibă legătură cu poziția celor doi procurori șefi față de controversata ordonanță 13.

Doar că și DNA a reacționat, luni, la declarațiile ministrului Toader. Între altele, a precizat că procurorul are obligaţia să desfăşoare o anchetă pentru aflarea adevărului, inclusiv în situaţiile în care sesizarea priveşte adoptarea unor acte publicate în Monitorul Oficial.

 

 


Ultimele stiri
Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează