Confidenţialitate


Parchetul General deschide o nouă anchetă în cazul Colectiv


Parchetul General deschide o nouă anchetă în cazul Colectiv

Procurorii anchetează modul în care au fost tratați pacienții răniți în incendiul din clubul Colectiv.

Procurorii de la Parchetul General au preluat partea din dosar care privește infracțiuni pentru care nu s-a dispus trimiterea in judecată și în care au fost formulate plângeri care vizează instituții ale statului, inclusiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și în ceea ce privește tratamentul acordat răniților din clubul Colectiv.

În prima parte a dosarului, cea în care sunt vizați patronii clubului Colectiv și cei de la firma care a asigurat focul de artificii, a fost trimisă deja în judecată.

Procurorii cercetează acum modul în care au fost îngrijiși răniții din Colectiv în spitalele din România, după ce mai multe persoane, pacienţi sau rude, au sesizat Parchetul.

Eugen Iancu este tatăl unui tânăr care a murit în incendiul din Clubul Colectiv. El a înființat Asociația Colectiv, care cerut în numeroase rânduri deschiderea unei anchete care să vizeze modul în care au fost tratați pacienții răniți în incendiu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Eu am fost surprins că nu s-a început până acum. Eu din noimebrie tot semnalez că fiul meu și alți 30 răniți au murit din cauza infecțiilor intraspitalicești. Cred că s-ar fi dorit mușamalizarea acestui caz. Am avut noroc și am intrat in posesia dosarului de la Spitalul Sf Ioan . Fiul meu și alți 3 răniți au avut bacterii încă din primele zile și – drept dovadă – au murit toți 3 într-o săptămână.”

Însă, ce așteptări au de la această anchetă părinții tinerilor care au murit la Colectiv? Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sper să fie o anchetă serioasă, care chiar să vrea să scoată adevărul la suprafață. Eu vreau ca celălalt copil al meu, să se poată interna în siguranță, eu – dacă am nevoie – să pot interna în siguranță. Asta vrem: trebuie găsiți vinovații, trebuie pedepsiți și trebuie făcută curățenie în sistem.”

În urma incendiului care a avut loc la sfârşitul lunii octombrie în clubul Colectiv din Capitală 64 de persoane au murit.


Ultimele stiri
UDMR va vota guvernul Mureșan. Kelemen Hunor a discutat cu premierul desemnat despre programul de guvernare, nu și…

Președintele României, discurs în cadrul Adunării Generale a ONU și în Consiliul de Securitate. Intervențiile se vor concentra…

Donald Trump, discurs la Adunarea Generală a ONU. Liderul american a amenințat Iranul și Cuba, însă a anunțat…

Planul de Acţiune pentru deblocarea exporturilor de ovine: Vaccinările vor începe cel târziu la 1 octombrie. Apoi, exporturile…

Politologul Costin Ciobanu, despre șansele Guvernului Mureșan: „AUR poate să genereze anumite surprize”. Ce spune despre intențiile PSD…

Protestul ciobanilor din Piața Victoriei: încă șapte manifestanți violenți au fost reținuți după un val de percheziții în…

Serialul „Friends” împlinește 32 de ani de la premieră | AUDIO

Prima ninsoare pe Transfăgărășan. Turiștii, sfătuiți să se asigure că au echipament potrivit și anunță traseul pe care…

Piața Victoriei. Își va depune deja Siegfried Mureșan mandatul? Invitatul lui Tudor Mușat este politologul Costin Ciobanu

Cristian Tudor Popescu: „Soarta lui Călin Georgescu depinde de înțelegerea dintre PSD și AUR” | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează