Confidenţialitate


Parchetul General a dispus două expertize în dosarul Hexi Pharma


Parchetul General a dispus două expertize în dosarul Hexi Pharma

Procurorii de la Parchetul General au cerut două expertize privind produsele ”Hexi Pharma”, în dosarul dezinfectanților diluați în spitale. Totodată, anchetatorii au precizat că în acest caz sunt efectuate şi alte acte de urmărire penală, dar, pentru moment, ele nu pot fi făcute publice.

”În continuarea cercetărilor efectuate în cauza cunoscută generic sub denumirea „Dezinfectanţii utilizaţi în spitale”, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus efectuarea a două constatări tehnico-ştiinţifice asupra produselor „Hexi Pharma”. Totodată, procurorii efectuează şi alte acte de urmărire penală care nu pot fi făcute publice în acest stadiu al anchetei.”, anunță Parchetul General.

Aceste examinări care vor fi făcute de un institut românesc sunt importante pentru completarea urmăririi penale, spune procurorul General. Augustin Lazăr a precizat că ancheta se face într-un ritm alert.

“În cauza s-a administrat un volum considerabil de acte de urmărire penală, care vor clarifica situaţia de fapt”, a spus Augustin Lazăr.

Întrebat dacă va fi începută şi urmărirea penală pe numele unor persoane, Augustin Lazăr a spus că această situaţie va fi evaluată în perioada următoare. Totodată,  întrebat de jurnaliști dacă ancheta Hexi Pharma ar putea fi preluată de procurorii DNA, Augustin Lazăr a spus că procurorii care coordonează ancheta vor fi cei care decide dacă alte organe judiciare sunt competente să facă cercetările în acest caz.

Între timp, Tribunalul București stabilește astăzi dacă acceptă sau nu cererea firmei Hexi Pharma de intrare în insolvență. În acest context, procurorii de la Parchetul General au informat Tribunalul în legătură cu decizia de ieri a Judecătoriei Sectorului 5, prin care societății Hexi Pharma îi este interzisă dizolvarea, reducerea capitalului social sau înstrăinarea activelor în următoarele două luni. Firma nu poate face plăți sau transferuri de bani. Este permisă doar plata utilităților și a salariilor angajaților.

”În cauză, a fost admisă de către instanţa de judecată cererea procurorilor, fiind dispusă faţă de Hexi Pharma, pentru o perioadă de 60 de zile, interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare, interdicţia iniţierii fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, interzicerea înstrăinării activelor societăţii, interzicerea plăţilor şi transferurilor băneşti, cu excepţia celor necesare pentru plata utilităţilor şi a salariilor, interzicerea producerii şi comercializării de produse biocide. De asemenea, procurorii au încunoştiinţat instanţa învestită cu soluţionarea cererii de declarare a insolvenţei cu privire la măsurile preventive dispuse de Judecătoria Sectorului 5.”, a mai anunțat Parchetul General în comunicatul de presă.

Hexi Pharma este urmărită penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în dosarul dezinfectanților diluați din spitale.

Conducerea Hexi Pharma a cerut insolvența la Tribunalul București, motivând că are datorii de peste 23 de milioane de lei la bugetul de stat, dar și facturi neachitate, de peste 20 de milioane de euro, către așa ziși furnizori, de fapt două firme off-shore din Cipru. În acest caz, este în derulare și o anchetă a Fiscului.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează