Confidenţialitate


Papa Francisc: Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate | VIDEO


Papa Francisc: Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate | VIDEO

Papa Francisc susține, într-un mesaj ce precede vizita sa în România, că așteaptă cu emoție această călătorie.

“Vin între voi ca să mergem împreună! Mergem împreună când învăţăm, să păstrăm rădăcinile şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi”, spune capul Bisericii Catolice.

“Dragi fraţi şi surori din România. Mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va aduce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură şi doresc încă de pe acum să vă adresez tuturor salutul meu cel mai cordial. Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate şi le mulţumesc preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale statului pentru că m-au invitat şi pentru deplina colaborare. Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu patriarhul şi cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cu păstorii şi credincioşii catolici”, afirmă Suveranul Pontif.

Sanctitatea Sa aminteşte şi de “legăturile de credinţă care ne unesc încă de la apostoli” şi de cei şapte martiri greco-catolici pe care-i va proclama fericiţi în timpul vizitei în România.

“Legăturile de credinţă care ne unesc vin încă de la apostoli, în special de la legătura care îi unea pe Petru şi pe Andrei, cel care, potrivit tradiţiei, a adus credinţa pe pământul vostru. Fraţi de sânge, au fost toţi fraţi şi în vărsarea sângelui pentru Domnul. Şi printre voi au fost atâţia martiri chiar în timpurile recente, precum cei şapte episcopi greco-catolici pe care voi avea bucuria de a-i proclama fericiţi. Faptul pentru care au suferit până la jertfirea vieţii este o moştenire mult prea preţioasă ca să fie uitată. Şi este o moştenire comună care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea. (…) Ştiu că mulţi pregătiţi vizita mea în mod intens şi vă mulţumesc din inimă. Vă asigur că vă stau aproape în rugăciune vouă tuturor şi vă dau binecuvântarea mea. Şi vă cer, vă rog, să vă rugaţi pentru mine. Să ne vedem cu bine!”, mai spune Papa Francisc.

Mesajul a fost difuzat marţi seară, în exclusivitate de TVR.

Vizita de stat, pastorală şi ecumenică a Papei Francisc în România se va desfăşura în perioada 31 mai – 2 iunie, la Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj. Suveranul Pontif se va afla la Bucureşti pe 31 mai, la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi pe 1 iunie şi la Blaj pe 2 iunie. Papa Francisc este al doilea Suveran Pontif care vine în România, după Papa Ioan Paul al II-lea, care a efectuat o vizită istorică la Bucureşti în mai 1999, amintește Agerpres.


Ultimele stiri
Donald Trump a încasat 1,2 miliarde de dolari din afaceri cu criptomonede în 2025 | AUDIO

Gorj: proces reluat de la zero în cazul unui chirurg din Târgu Jiu, condamnat inițial la șase ani…

Sorin Grindeanu ar accepta să semneze un acord politic cu PNL și USR: „Acum îl semnez. Să vină…

Romgleza: de acceptat sau de respins?

AUR demarează procedura de suspendare a lui Nicușor Dan și începe demersurile pentru organizarea alegerilor anticipate

Viorel Pașca, vizat de două acuzații din partea procurorilor în cazul căminelor din Bihor. Avocatul său: se declară…

București: restricții de circulație pe Bulevardul Basarabia, după surparea unei galerii de termoficare

Crește salariul minim, însă sindicatele spun că românii au pierdut 13% din puterea de cumpărare | AUDIO

Spitalul CF 2 din Capitală a rămas fără curent din cauza furtunii. Echipele de intervenție lucrează pentru remedierea…

Guvernul va adopta o hotărâre pentru a asigura financiar întreținerea, timp de un an, a persoanelor relocate din…