Confidenţialitate


Papa Francisc va merge în septembrie la o întâlnire a liderilor religioși. Speră ca acolo să-l întâlnească și pe Patriarhul Kiril, spune Suveranul Pontif


Papa Francisc va merge în septembrie la o întâlnire a liderilor religioși. Speră ca acolo să-l întâlnească și pe Patriarhul Kiril, spune Suveranul Pontif

O întâlnire între Papa Francisc și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril, este tot mai aproape de a se întâmpla. Vaticanul a anunțat luni că Papa Francisc va călători în Kazahstan în luna septembrie pentru o întâlnire a liderilor religioși. Este o reuniune unde Papa a spus anterior că speră să se întâlnească și cu Patriarhul Kiril.

Cei doi ar fi trebuit să se întâlnească în luna iunie, la Ierusalim, însă demersurile au fost suspendate.

Diplomații de la Vatican l-au sfătuit atunci pe Înaltul Pontif că o astfel de întâlnire „ar putea crea multă confuzie”, după ce Patriarhul Kirill a susținut războiul lui Vladimir Putin în Ucraina.

Ulterior, Papa și Kirill au discutat prin videoconferință. Cel de-al doilea a încercat să explice de ce susține războiul dus de Rusia, alegere care a fost criticată de numeroși lideri religioși ai lumii.

La rândul său, Suveranul Pontif i-a spus acestuia că „nu se poate transforma în băiatul de altar al lui Putin”.

Ar fi a doua întâlnire cu patriarhul rus.

În Cuba, în 2016, a fost prima întâlnire dintre un papă și un lider al Bisericii Ortodoxe Ruse de la Marea Schismă care a împărțit creștinismul în ramuri orientale și vestice în 1054.

Citește și: Papa Francisc: Milioane de oameni depind de grâul din Ucraina, iar acesta nu poate fi folosit ca „armă de război”

Foto: Colaj Shutterstock


Ultimele stiri
Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează