Confidenţialitate


Papa Francisc împlinește 80 de ani și așteaptă mesaje online, de felicitare


Papa Francisc împlinește  80 de ani și așteaptă mesaje online, de felicitare

Papa Francisc împlineşte astazi, vârsta de 80 de ani, eveniment cu ocazia căruia Vaticanul a invitat credincioşii din întreaga lume să îi transmită online mesaje de felicitare.
Suveranul Pontif a ţinut o slujbă şi se va întâlni cu mai multe personalităţi.

La trei ani şi nouă luni după alegerea sa, primul papă din America Latină nu pare a-i călca pe urmele predecesorului său, Benedict al XVI-lea care s-a retras în anul 2013 din cauza problemelor de sănătate.

Ca aproape în fiecare zi, sâmbătă, Papa îşi desfazsoara îndatoririle obişnuite: a avut o misă de dimineaţă alături de cardinali, urmată de întâlnirea cu preşedintele Maltei şi un oficial din Vatican.

Cine este Papa Francisc

Papa Francisc este cel de-a 266-lea Suveran Pontif. Născut pe 17 decembrie 1936, în Buenos Aires, Jorge Mario Bergoglio este primul latin-american care conduce Biserica Catolică şi, de asemenea, primul iezuit.

Considerat ortodox în chestiuni legate de sex şi avort, dar liberal privind dreptatea socială, investirea sa a fost bine primită deopotrivă de conservatori şi de reformiştii.
În 2013, Papa Francisc a fost desemnat de revista Time drept personalitatea anului, iar în 2016, Papa Francisc a rămas implicat în era modernă şi vorbeşte deschis despre evenimentele din lume şi problemele curente.

Papa Francisc este mai popular decât orice alt lider al lumii, potrivit unui sondaj de opinie realizat recent, inclusiv în România, unde Suveranul Pontif beneficiază de un capital de simpatie declarat de 65% dintre cetăţeni.


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…