Confidenţialitate


Papa Francisc a fost externat după operația de la colon


Papa Francisc a fost externat după operația de la colon

Papa Francisc s-a întors la Vatican astăzi, la 11 zile de când a fost operat la colon.

Papa Francisc se afla în convalescență într-un spital din Roma după ce a pe 4 iulie i-a fost extirpată o secțiune din colon, într-o operație cu anestezie generală.

În vârstă de 84 de ani, Suveranul Pontif a părăsit unitatea medicală într-un automobil cu geamuri fumurii.

Duminică papa a apărut prima dată în public după operație. De la balconul rezervei sale de la etajul 10, a spus tradiţionala rugăciune “Angelus” în faţa a sute de credincioşi.

Vaticanul a publicat și 5 fotografii cu papa în vizită la secția unde sunt internați copii cu cancer, aflată tot la etajul 10 al spitalului.

 


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează