Confidenţialitate


Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii de COVID-19 din România


Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii de COVID-19 din România

Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii de Covid-19 din România, acestea urmând să fie direcționate către Suceava, potrivit VaticanNews.va. Echipamentele medicale pleacă din Cetatea Vaticanului mai întâi spre Milano pentru ca de acolo, cu sprijinul logistic al ambasadorului României în Italia, George Bologan, să ajungă sâmbătă la București și mai departe la Suceava.

Din voința Papei Francisc, cele cinci ventilatoare pulmonare sunt destinate bolnavilor de Covid-19 aflați în terapie intensivă la Spitalul din Suceava.

Prin episcopul diecezei de Iași, Papa Francisc transmite totodată direcțiunii spitalului, personalului medical și, în special, celor bolnavi că este aproape de ei cu rugăciunea sa și le împarte cu afecțiune Binecuvântarea apostolică, semn al doritelor ajutoare și mângâieri cerești.

Echipamentul medical trimis de papa Francisc în România ajunge în țară cu avionul care sâmbătă va aduce acasă echipa de unsprezece medici și șase asistenți români, trimisă pe 7 aprilie de Guvernul României la spitalul din Lecco (Milano), în epicentrul italian al pandemiei, pentru a lucra alături de medicii din Italia.

Tot joi, două ventilatoare și diverse echipamente medicale au plecat din Cetatea Vaticanului și vor ajunge la spitalul din Lecce, în sudul Italiei, și trei, la Madrid, capitala Spaniei.


Ultimele stiri
Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO