Confidenţialitate


Pandemia, un test pentru soliditatea blocului comunitar


Pandemia, un test pentru soliditatea blocului comunitar

Statele Uniunii Europene vor avea dificultăţi în a găsi rapid un număr mare de aparate de ventilaţie pentru a trata pacienţii infectați cu noul coronavirus, a avertizat, vineri, executivul comunitar.

La 17 martie, a fost lansată o procedură pentru a cumpăra ventilatoare în numele tuturor celor 26 de țări, plan menite să reducă preţurile şi competiţia între guvernele care au nevoie de aceste echipamente, notează Reuters.

Potrivit Comisiei, au fost selectaţi producătorii şi au fost trimise solicitările comune, înainte ca statele membre să poată declanşa negocieri solitare pentru livrări speciale.

“Ţinând cont de situaţia dificilă a pieţelor şi de complexitatea produselor, cum sunt ventilatoarele, producţia şi livrarea acestora va dura”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului.

Pandemia de coronavirus a pus la încercare caracterul unitar al blocului, în contextul în care statele membre concurează pentru a face rost de materiale precum măşti, kituri de testare şi aparate de ventilaţie.

Germania, Franţa, România, Polonia şi alte țări au fost criticate pentru că au restricţionat exporturile de medicamente şi de echipamente medicale disponibile la nivel local.

Potrivit unui document consultat de Reuters, cu doar o lună înainte de apariţia acestei situaţii dificile pentru procurarea echipamentelor, guvernele naţiunilor europene au transmis Bruxelles-ului că sistemele lor de sănătate sunt pregătite şi că nu este nevoie de noi comenzi pentru completarea stocurilor.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…