Confidenţialitate


Până vineri sunt anunțate ninsori însemnate cantitativ și intensificãri ale vântului


Până vineri sunt anunțate ninsori însemnate cantitativ și intensificãri ale vântului

Meteorologii au emis, miercuri, noi avertizări meteo, cod portocaliu și cod galben. De astăzi intră în vigoare un cod portocaliu de ninsori, iar de joi două coduri portocaliu și galben.

 De joi, de la ora 15, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumãtatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curburã ninsorile vor fi în extindere dinspre sud-vest şi în intensificare, se va depune strat nou de zãpadã, local consistent, iar temporar vântul va avea intîensificãri în medie cu
45?55 km/h, astfel cã vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolitã şi spulberatã.
În sudul şi în estul Dobrogei precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. Vremea se va menţine deosebit de rece pânã la sfârşitul sãptãmânii, cu precãdere în jumãtatea de sud-est, unde intensificãrile temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de frig.

Este COD PORTOCALIU de joi, de la ora 23 și până vineri la ora 15, când meteorologii atenționează că este așteptată ninsoare abundentã cu depunerea unui strat de zãpadã consistent, temporar viscol şi vizibilitate scãzutã. În sudul Banatului şi al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificãri cu viteze de 50…60 km/h şi temporar 65…70 km/h, viscolind şi local troienind zãpada şi determinând diminuarea vizibilitãţii.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţionalã de Meteorologie anunță că va reactualiza avertizările meteo transmise miercuri.

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu