Confidenţialitate


Pamantenii au epuizat deja toate resursele naturale pe care planeta le poate genera in acest an


Am consumat toate resursele naturale ale planetei, pe care, de obicei, populația globului ar trebui să le consume într-un singur an.

Organizația ecologică World Wide Fund of Nature România avertizează printr-un raport care va apărea în luna septembrie că materia primă oferită de către natură pe 2014 s-a epuizat .

Deși până la sfârșitul anului mai sunt 4 luni, pământenii au epuizat toate resursele naturale pe care planeta le poate genera în acest an.

WWF România avertizează asupra consumului excesiv.

Organizația de mediu sustine că, până la sfârșitul acestui an, vom consuma ‘pe datorie’ bunuri și servicii de la natură, de care avem nevoie ca să supraviețuim.

Efectele exceselor se văd deja, în fenomene ca: lipsa apei, deşertificarea, defrişările, schimbările climatice sau dispariția anumitor specii.

În 1961, oamenii utilizau doar două treimi din resursele naturale, iar majoritatea ţărilor încă aveau rezerve ecologice.


Ultimele stiri
Incursiune cu drone în județul Botoșani. A fost emis un mesaj Ro-Alert

Franța: Un tren a deraiat în nord-vestul țării. Peste 40 de persoane au fost rănite. Autoritățile cred că…

Bulgaria: Incendiu la un depozit de armament. Au avut loc mai multe explozii | AUDIO

Lucian Pahonțu ar fi dat în judecată Ministerul Educației în scandalul tezei de doctorat | AUDIO

Mai multe incidente cu fragmente de drone vineri, pe litoralul românesc. MApN: Unele aveau încărcături explozive

Europa FM LIVE de la Castelul Bran. 11 ore de emisie LIVE la lansarea noului sezon | GALERIE…

Suceava: DIICOT a destructurat o rețea care tipărea bancnote false. Peste un milion de euro falși au fost…

SUA comemorează 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie. Ceremonii la Pentagon și Ground Zero |…

Vâlcea: Dosar penal pe numele a doi minori care au ucis și rănit pui de căței în timp…

Diana Buzoianu sesizează Parchetul General după nereguli la ABA Jiu: „Conducerea a aruncat pe fereastră bani care puteau…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează