Confidenţialitate


Palatul Primaverii, un nou obiectiv turistic în București


În București, turiștii au un nou obiectiv pe care îl pot include în plimbările lor: Palatul Primăverii, fosta reședință a cuplului Ceaușescu. Clădirea luxoasă în care a locuit familia Ceaușescu vreme de un sfert de secol poate fi în sfârșit vizitată.

 

Imobilul din Buleverdul Primăverii nr. 50 are nu mai puțin de 80 de camere, inclusiv sală de cinema, piscină, spa, salon de coafură și un imens dressing-room. În subteran, a fost construit și un buncăr. Clădirea a fost ridicată între anii 1964-1965, după indicaţiile soților Ceaușescu. Mobilierul, candelabrele, oglinzile murano și finisajele de lux au fost alese personal de cuplul dictatorial.

 

După Revoluție, în vila de protocol au fost găzduiți oficiali români și străini. Astăzi, la mai bine de un sfert de veac de la Revoluția din 89, românii pot vizita Palatul din Primăverii. Toate încăperile sunt amenajate în așa fel încât să păstreze aerul palatului cât mai fidel având în vedere că, la Revoluţia din 89, clădirea a fost ”călcată” de revoluţionari și multe dintre obiecte au dispărut atunci sau au fost distruse.

 

Reconstituirea interiorului a fost realizată de RA-APPS, care a pus la dispoziţie 70% din suprafaţa imobilului, restul fiind neamenajat. Între spaţiile deschise publicului se numără apartamentele soţilor Ceuşescu și ale copiilor – Nicu, Valentin şi Zoe, dotate cu candelabre din sticlă de Murano, arcade de marmură, mobilier de tip renascentist. În apartamentul comun al soților Ceausescu, vizitatorii pot admira mobilierul din lemn masiv cu elemente ornamentale aurite. Turiștii pot păși și în băile palatului, despre care circula zvonul că au robinete de aur masiv, zvon infirmat de ghizi.

 

Vizitatorii pot vedea și garderoba cuplului dictatorial, de la cămășile lui Nicolae la pantofii Elenei Ceaușescu.

 

Familia Ceauşescu avea la dispoziţie în propria reşedinţă şi aparatură de întreţinere, modernă în anii ’70. În zona piscinei se află şi camera de înfrumuseţare şi tratament.

 

Înainte de 1989, accesul oamenilor obișnuiți în cartierul Primăverii era strict interzis. Astăzi, reședința poate fi vizitată cu 30 de lei, cât costă biletul de intrare.


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează