Confidenţialitate

Palatul de Justiție din Ploiești, finalizat după 25 de ani

Palatul de Justiție din Ploiești a fost inaugurat miercuri, la 25 de ani de la începerea lucrărilor.

Termenul de finalizare a fost amânat de mai multe ori.

Proiectul a fost început în octombrie 1994, prin semnarea contractului de proiectare, iar primii indicatori tehnico-economici au fost aprobați în 1996, an în care a fost emis și ordinul de începere a lucrărilor.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, deși durata de execuție inițială era de 36 de luni, antreprenorul general a executat lucrări, în mod constant, până în anul 2007, când a intervenit insolvența, iar apoi, cu întreruperi, până în anul 2011, când lucrările au fost complet oprite.

În 2012 a fost actualizată valoarea investiției, iar un an mai tâzriu s-a stabilit sursa de finanțare, aceasta realizându-se din fondurile alocate „Proiectului privind reforma sistemului judiciar”.

„În 2013, a fost încheiat un amendament la contractul de proiectare dintre MJ-DIPFIE și SC IPCT SA, prin care s-a renunțat la unul dintre obiectivele avute inițial în program, anume Palatul de Justiție Turda, în locul acestuia fiind inclus Palatul de Justiție Prahova. Astfel, acest obiectiv a fost preluat de către DIPFIE, structură/direcție în cadrul MJ specializată în implementarea proiectelor finanțate din împrumuturi BIRD care a supervizat, în întregime, reproiectarea, contractarea prin licitație a lucrărilor de executat conform reproiectării și execuția acestor lucrări, precum și asigurarea dirigenției de șantier. La acel moment, obiectivul era realizat în proporție de aproximativ 40%, fiind executată doar structura de rezistență și pereții neportanți, în proporție de aproximativ 95%. De asemenea, erau executate șape ale pardoselilor și tencuieli de pereți, doar în anumite spații/încăperi, însă au fost demolate și refăcute ulterior, prin contractul de lucrări încheiat cu actualul antreprenor general, din cauza nivelului calitativ neconform”, se mai arată în comunicat.

Astfel, lucrările au fost reluate în 2016 și au avut un termen inițial de realizare de 18 luni, însă din diverse motive acestea nu au fost finalizate decât în luna august 2021. Din 2 septembrie 2021, cele două instanțe beneficiare, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova își desfășoară activitatea în această clădire.

Valoarea totală plătită de Ministerul Justiției pentru contractul de execuție lucrări după reproiectare depășește 45 de milioane de lei.

„Fără investiții permanente și consistente în sistemul judiciar nu se pot obține rezultate, astfel încât justițiabilii să aibă parte de un act de justiție de calitate și la termene rezonabile. Investițiile în sediile instanțelor și parchetelor reprezintă una dintre nevoile imediate ale sistemului de justiție. Guvernul va aloca în continuare fonduri pentru ca justiția din România să funcționeze în cele mai bune condiții”, a declarat Lucian Bode, ministrul interimar al Justiției, prezent la inaugurare.

Suprafaţa totală desfăşurată a clădirii este de aproximativ 20.000 metri pătraţi, iar suprafaţa construită este de 3.750 metri pătraţi.

Premierul Florin Cîţu a afirmat, la inaugurarea Palatului, că pentru finalizarea construcţiei a fost nevoie de peste 20 de ani şi 28 de miniştri, iar o situaţie de acest fel nu mai poate fi tolerată în România.

“În sfârşit, acest Palat al Justiţiei este inaugurat. Am primit şi eu istoricul acestei clădiri. Vorbim de 22 de ani pentru o singură clădire, 22 de ani pentru această construcţie şi 28 de miniştri. Cred că, şi o să fiu foarte ferm aici, aşa ceva nu mai poate fi tolerat în România. (…) În tot acest timp, instanţe din Prahova au funcţionat în spaţii improprii, subdimensionate, chiar insalubre, în clădiri închiriate. Tot din lipsă de spaţiu, secţia de contencios administrativ de cadrul Tribunalului Prahova a funcţionat în clădirea unui mall din centrul Ploieştiului, iar arhiva cu dosare undeva la periferie. Este foarte bine că putem să reparăm aceste lucruri şi vom repara mult mai multe în perioada următoare. Resurse avem, e nevoie doar de voinţă şi, câteodată, şi de voinţă politică. Avem acum şi resurse şi voinţă politică”, a spus premierul în discursul său.

În opinia sa, reformele în justiţie nu vizează doar cadrul legislativ, ci şi asigurarea unor spaţii propice pentru desfăşurarea activităţii.

“Eu sunt un om care am cerut, cer reforme în domenii esenţiale, iar justiţia este un domeniu esenţial, iar prin reforme nu înţeleg doar modificarea legislaţiei, adaptarea legislaţiei la cadrul european, judecarea cu celeritate a dosarelor, dar şi asigurarea unor spaţii propice pentru desfăşurarea activităţii”, a mai spus şeful Guvernului.

În context, ministrul interimar al Justiţiei, Lucian Bode, a subliniat nevoia “iminentă” de investiţii în sediile instanţelor şi parchetelor.

“Inaugurarea Palatului de Justiţie din Ploieşti este aşteptată de foarte mulţi ani, fiind cel mai important obiectiv de investiţii derulat de Ministerul Justiţiei după Palatul Justiţiei din Bucureşti. (…) Este greu de crezut că pentru finalizarea unui obiectiv important pentru justiţia din România a fost nevoie de 27 de ani de la momentul proiectării sale în anul 1994 până în momentul în care s-au deschis porţile pe data de 2 septembrie acest an. (…) Fără investiţii permanente şi consistente în sistemul judiciar nu se pot obţine rezultate, astfel încât justiţiabilii să aibă parte de un act de justiţie de calitate şi la termene rezonabile”, a afirmat Bode.

El a reiterat faptul că Guvernul a alocat la rectificarea bugetară fonduri pentru continuarea lucrărilor la sedii ale instanţelor din ţară.

“Ieri, cu ocazia primei rectificări bugetare, Guvernul Florin Cîţu a alocat fondurile necesare pentru continuarea lucrărilor de construcţie la 20 de sedii ale instanţelor din România. Procesul de reformare a justiţiei din România trebuie să continue cu motoarele turate la maxim, iar pe lângă repararea cadrului normativ serios avariat în anii 2017-2019, investiţiile în oameni şi în îmbunătăţirea condiţiilor logistice adecvate unui act de justiţie de calitate trebuie să se realizeze în paralel. Statul de drept poate fi consolidat doar cu justiţie reformată într-un timp cât mai scurt”, a mai spus ministrul interimar al Justiţiei.

FOTO: Ministerul Justiției