Confidenţialitate


Palatul Buckingham: Ceremonia de schimbare a gărzii, anulată după atacul de la Manchester


Palatul Buckingham: Ceremonia de schimbare a gărzii, anulată după atacul de la Manchester

Ceremonia de schimbare a gărzii la Palatul Buckingham a fost anulată miercuri, după atentatul de luni, de la Manchester, relatează BBC News.

Noua gardă, RAF Colour Squadron, ar fi trebuit să înlocuiască vechea gardă, în ceremonia tradiţională de la reşedinţa oficială a reginei. Evenimentul atrage sute de turişti care privesc procesiunea în faţa porţii palatului.

De asemenea, un sindicat feroviar a anulat o grevă ce urma să aibă loc la Yorkshire, săptămâna viitoare, în semn de respect faţă de victimele atacului.

Poliţia britanică a anunţat marţi că britanicul Salman Abedi, în vârstă de 22 de ani, de origine libiană, a comis atacul sinucigaş dintr-o sală de concerte, soldat cu 22 de morţi, inclusiv copii. Printre victime se află şi un cuplu de polonezi.

Premierul Theresa May a anunţat că militari vor fi desfăşuraţi într-o serie de locuri publice, pentru a ajuta poliţiştii înarmaţi. Printre locurile vizate se numără Palatul Buckingham, Downing Street, ambasade şi Palatul Westminster.

Foto: www.royal.uk


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează