Confidenţialitate


Pakistan: Peste 340 de persoane au murit până acum din cauza bolilor apărute în urma inundațiilor


Pakistan: Peste 340 de persoane au murit până acum din cauza bolilor apărute în urma inundațiilor

Spitalele din Pakistan sunt copleșite de numărul mare de bolnavi în urma răspândirii unor boli precum febra dengue sau malaria, după cele mai grave inundații din ultimele decenii din statul asiatic. Organizația Mondială a Sănătății și-a exprimat îngrijorarea cu privire la un iminent „al doilea dezastru” legat de răspândirea bolilor transmise prin apă în întreaga țară. 

Peste 340 de persoane au murit până acum din cauza bolilor apărute în urma inundațiilor, spun autoritățile pakistaneze.

Sute de mii de oameni care și-au părăsit casele locuiesc în taberele guvernamentale înființate pentru a-i găzdui ori stau în sub cerul liber.

Sute de kilometri pătrați sunt încă acoperiți de ape în urma inundațiilor provocate de ploile musonice și de topirea ghețarilor.

În unele zone, ar putea fi nevoie de două până la șase luni pentru a se retrage apele care au provocat înmulțirea cazurilor de infecții ale pielii și ochilor, diaree, malarie, febră tifoidă și dengue.

Aproape 1.700 de persoane și-au pierdut viața în inundațiile fără precedent.

Sute de oameni stau înghesuiți în saloanele spitalelor și în paturi puse pe coridoare așteptând cu disperare un tratament, scrie Reuters.

Potrivit departamentului de sănătate din provincia Sindh, regiunea cea mai afectată, peste 17.000 de cazuri de malarie au fost confirmate de la 1 iulie.

Doctorii sunt epuizați, copleșiți de miile de pacienți care sosesc de la kilometri distanță după ce casele lor au fost scufundate sub ape.

Citește și: Pakistan: Peste 1.000 de oameni au murit iar 30 de milioane sunt afectați de inundațiile puternice. Țara cere ajutor financiar internațional

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră