Confidenţialitate


Pacienții non-Covid din Arad, redirecționați spre spitale din alte orașe dacă nu reprezintă urgențe | AUDIO


Pacienții non-Covid din Arad, redirecționați spre spitale din alte orașe dacă nu reprezintă urgențe | AUDIO

Pacienții non-Covid din Arad care nu prezintă o urgență medicală sunt redirecționați către alte spitale din județ: la Sebiș, Lipova și Chișineu Criș.  Se întîmplă asta pentru că Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Arad face față tot mai greu numărului mare de bolnavi. Medicii sunt nevoiți să vină și din turele libere iar directorul Direcției de Sănătate Publică Arad, Horea Timiș, spune că sistemul sanitar arădean a ajuns la limită :

”La ora actuală încercăm să folosim toate resursele medicale din județ, inclusiv rezidenți vor fi detașați către unitatea de Primiri Urgențe. Pacienții vor ajunge la Spitalul Județean doar cei care au neapărată nevoie, fiindcă dacă avem medici și în secție și linii de gardă la spitale din județ, acestea trebuie să primească pacienți care pot să fie tratați. Dar suntem copleșiți de volumul mare de pacienți iar cea mai mare problemă la ora actuală este partea de resurse umane. Suntem la limitele sistemului sanitar arădean.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Spitalul din orașul Ineu este singurul din afara municipiului care primește pacienți cu COVID.În ultimele ore au fost semnalate cazuri în care nu doar pacienții care au nevoie de locuri pe ATI trebuie să aștepte găsirea unui loc în spital, ci și pacinții care trebuie internați pe secții COVID așteaptă găsirea unui loc.

  • Ciprian Boițiu

Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează