Confidenţialitate


Pacienții care au suferit un transplant, afectați de lipsa unor medicamente vitale. „Întreruperea tratamentului ne poate pune viața în pericol” | AUDIO


Pacienții care au suferit un transplant, afectați de lipsa unor medicamente vitale. „Întreruperea tratamentului ne poate pune viața în pericol” | AUDIO

Afectați de lipsa unor medicamente vitale, pacienții care au suferit un transplant așteaptă soluții de la Ministerul Sănătății. O nouă întâlnire este programată marți la minister, de data aceasta cu distribuitorii de medicamente, după ce luni reprezentanții instituției au discutat cu pacienții.

Deocamdată, am primit doar promisiuni, a spus la Europa președintele Asociației Transplantaților din România, Gheorghe Tache:

„Conducerea Ministerului, conducerea Agenției Naționale a Medicamentului, distribuitorii de medicamente, împreună trebuie să găsească măsura necesară de deblocare a acestei situații în așa fel încât astăzi, cel târziu mâine, pacienții noștri să poată să găsească, indiferent de localitate sau de farmacie, să găsească medicamentele de care au nevoie. Noi avem promisiuni că această situație se poate rezolva și se poate pentru că aceste medicamente ele există în țară.

-Și dacă există aceste medicamente, de ce nu ajung la pacienți? Care ar fi problema?

Nu știu, eu cred că trebuie un pic umblat și la politica de prețuri la medicamente. Prețurile, cel puțin cele care sunt incluse în programul național de sănătate ar trebui să fie măcar aproape de cele de nivelul celor din Uniunea Europeană ca acel export intracomunitar să nu mai existe.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În România, sunt 4.500 de pacienți care au suferit un transplant:

„Nu avem stocuri de acest gen pentru că medicul nostru ne prescrie exact cantitatea de medicamente de care avem nevoie pe zi, ca atare farmacia ne dă exact atât cât este prescris de către medicul din centrul de transplant. Această medicație noi trebuie să o luăm zilnic, la orele stabilite pentru că întreruperea medicației, chiar pentru perioade scurte de timp ne poate pune viața în pericol.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Președintele Asociației Transplantaților din România susține că producătorii medicamentelor imunosupresoare le-au transmis că livrează lunar cantitatea necesară pentru pacienții, însă distribuitorii se plâng că nu primesc suficiente medicamente.

Foto: Shutterstock

Citește și: Ce a învățat Raed Arafat din pandemie? „Mi-am făcut treaba / Când ai critici, trebuie să vezi și cine te critică” | VIDEO


Ultimele stiri
Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…