Confidenţialitate


OUG: 600 000 de români vor beneficia de anularea plății contribuției de sănătate pentru perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017


OUG: 600 000 de români vor beneficia de anularea plății contribuției de sănătate pentru perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017

600 000 de contribuabili care, în perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017, au realizat venituri sub nivelul salariului minim pe economie vor fi scutiți de plata contribuției de sănătate, iar valoarea sumei care face obiectul amnistiei se ridică la 1 miliarde de lei, potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă ce prevede această măsură.

“Pentru venitul realizat în perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017, a fost identificat un număr de aproximativ 600.000 de contribuabili pentru care s-au generat sau urmează a se genera decizii de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, deşi aceştia au realizat venituri sub acest nivel. Valoarea totală a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de aceste persoane pentru perioada precizată este de circa 1.035 milioane lei”, se precizează în documentul publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Cei care au plătit contribuțiile respective, le vor primi înapoi – a anunțat Ministrul Finanțelor – Eugen Teodorovici, într-o vizită la Arad.

”Ordonanța se va adopta săptămâna viitoare și va prevedea anularea acestei obligații chiar și pentru cei care au plătit, urmând ca acele sume să fie compensate sau returnate”, a declarat Eugen Teodorovici.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De aceleaşi prevederi vor beneficia şi persoanele fizice care nu au realizat venituri în perioada fiscală iulie 2015 – decembrie 2017, pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este salariul de bază minim brut pe ţară, stabilită potrivit Legii nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare sau a Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Persoanele fizice care au optat pentru plata CASS şi pentru care Fiscul a emis decizie de impunere nu vor beneficia de anularea plăţilor.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează