Confidenţialitate


Ordinul de ministru privind butonul roșu de semnalare a unor cazuri de violență în școli, în Monitorul Oficial


Ordinul de ministru privind butonul roșu de semnalare a unor cazuri de violență în școli, în Monitorul Oficial

Ordinul privind așa-numitul buton roșu – mecanismul prin care pot fi semnalate cazurile de violență și consum de droguri în școli –  a fost publicat în Monitorul Oficial.

Sesizările pot fi depuse fie online, fie fizic, la școală, unde va exista o cutie special amenajată.

Florentina Mihăiță:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial prevede ce fapte pot fi sesizate conducerii școlii, fără ca persoana respectivă să fie nevoită să își divulge identitatea.

Ministrul Educației, Daniel David, spunea recent că pot fi semnalate cazuri de violență între elevi și între elev-profesor, consum de droguri, dar alte comportamente ce contravin regulamentelor școlare, cum  ar fi portul sau folosirea de obiecte periculoase. Inclusiv cazurile de violență asupra copilului în afara școlii pot fi semnalate.

Cum se pot depune aceste sesizări? În primul rând, în fiecare școală va fi amplasată, la loc vizibil și accesibil, o cutie pentru depunerea sesizărilor și va exista și un formular special care poate fi completat.

În plus, pe site-ul fiecărei unități de învățământ trebuie să existe un formular electronic de sesizare anonimă,dar și un e-mail dedicat care va permite trimiterea mesajelor fără să fie salvată și adresa de e-mail a celui care trimite sesizarea, dacă acesta așa dorește.


Ultimele stiri
Mii de pasageri Dan Air au rămas fără rezervări, deși au plătit biletele, după ce procesatorul de plăți…

Trei hidrocentrale din Defileul Jiului ar urma să fie pornite după ani de blocaje. Care este stadiul lucrărilor …

Societatea Națională a Apelor Minerale a înregistrat anul trecut pierderi și datorii de milioane de lei, în timp…

Reacția Federației Române de Gimnastică după ce Ana Maria Bărbosu a fost suspendată timp de doi ani de…

Cristiano Ronaldo se retrage din naționala Portugaliei. Mesajul transmis suporterilor după 23 de ani de carieră internațională |…

România ar putea plăti pentru menținerea trupelor americane. Elbridge Colby, numărul 2 din Pentagon, a venit la București.…

Precizări de la SRI după amenințarea cu bombă la bordul unui avion WizzAir: nu au fost găsite elemente…

România în Direct. AfD: Migranții români ne jefuiesc. Ce le răspundem?

Mai multe zboruri au fost vizate joi de amenințări cu bomba. Aeronavele au fost redirecționate pe alte aeroporturi…

Pacienții pot beneficia de consultații și fără cardul de sănătate până la sfârșitul acestei luni, anunță CNAS. Se…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează