Confidenţialitate

Regulile ce trebuie respectate după redeschiderea unităților de învățământ

Ministerul Educaţiei și cel al Sănătății au finalizat, joi seară, ordinul comun care include regulile pentru redeschiderea şcolilor și grădinițelor.

Masca de protecţie este obligatorie pentru întreg personalul unităţii de învăţământ şi va fi purtată în sălile de clasă, în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior, prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii referitor la revenirea copiilor în şcoli din 8 februarie.

Potrivit ordinului, masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi universitar şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior şi exterior.

Acelaşi ordin menţionează că masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor.

Documentul mai prevede că personalul medico-sanitar sau, în absenţa acestuia, persoana desemnată de unitatea de învăţământ va efectua instruirea personalului didactic, personalului didactic auxiliar şi nedidactic pentru a observa starea de sănătate a elevilor şi pentru implementarea normelor din acest ordin şi va furniza informaţii privind: elemente generale despre infecţia SARS-CoV-2, precum cele de igienă, tehnica spălării pe mâini, recunoaşterea simptomelor COVID-19, modul de purtare şi eliminare corectă a măştilor, măsurile de distanţare fizică necesare.

‘Cadrele didactice au obligaţia să anunţe cadrul medical şcolar sau responsabilul desemnat de conducerea unităţii în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie (tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, vărsături), însoţite sau nu de creşteri de temperatură, în vederea aplicării protocolului de izolare’), se mai arată în text.

Protocolul de izolare a elevilor se va aplica în cazul în care aceştia prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie specifică COVID-19 (febră, tuse, dificultăţi respiratorii, diaree, vărsături, mialgii, stare generală modificată), prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii referitor la revenirea copiilor în şcoli din 8 februarie.

Protocolul constă în anunţarea imediată a părinţilor/reprezentanţilor legali şi, după caz, a personalului cabinetului medical şcolar şi izolarea imediată a elevului.

‘Elevul va purta mască, va fi separat de restul grupei/clasei şi va fi supravegheat până când va fi preluat şi va părăsi unitatea de învăţământ însoţit. Măsurile de protecţie individuală vor fi respectate cu stricteţe. (…) Nu se va transporta elevul până la sosirea părinţilor/reprezentanţilor legali la medicul de familie, serviciul de urgenţă sau spital, decât în situaţia în care simptomele/semnele sunt severe, caz în care se va apela serviciul de urgenţă 112’, prevede documentul.

După finalizarea perioadei de carantină/izolare, preşcolarul/elevul/studentul va reveni la şcoală cu adeverinţă medicală, eliberată de medicul curant/medicul de familie, cu precizarea diagnosticului şi care atestă că nu mai prezintă risc epidemiologic.

Cadrele didactice vor efectua triajul observaţional al preşcolarilor/elevilor pe tot parcursul activităţilor şcolare, iar în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare, prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii referitor la revenirea copiilor în şcoli în semestrul al II-lea.

Documentul precizează că în cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părintelui/tutorelui legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale.

‘Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimţământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore. Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, ca şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori’, prevede ordinul.

Testarea cu teste antigen rapide se recomandă şi cadrelor didactice şi altor angajaţi ai unităţii şcolare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă), cât şi cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învăţământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz.

Ministerele Educației și Sănătății păstrează cele 3 scenarii pentru desfășurarea activității în unitățile de învățământ.

Scenariul 1: incidența cumulată din ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori – presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ

Scenariul 2: incidența cumulată din ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 de locuitori, dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, presupune participarea zilnică, cu prezența fizică în unitățile de învățământ a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII -a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal și participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu

Scenariul 3: incidența cumulată din ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1000 de locuitori, presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar și participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
Vineri, la ora 12.00, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, şi cel al Sănătății, Vlad Voiculescu, vor prezenta detaliile ordinului comun într-o conferinţă de presă.