Orban: Trebuie eliminaţi politrucii de la CCR

Premierul a criticat, joi seara, recenta decizie a Curţii Constituţionale prin care Parlamentul ar urma să stabilească data alegerilor.

Liberalul Ludovic Orban consideră că trebuie schimbată componenţa CCR, pentru a elimina ”politrucii” din instituție.

”Din punctul meu de vedere, 6 decembrie este data constituţională şi legală. Noi am stabilit alegerile în data de 6 decembrie în baza prevederilor constituţionale şi în baza legislaţiei aflată în vigoare în momentul la care am stabilit data de 6 decembrie. Aduc aminte că mandatul actualului Parlament expiră pe data de 20 decembrie, a trebuit să respectăm prevederea constituţională care spune că preşedintele trebuie să convoace în maximum 20 de zile de la data alegerilor Parlamentul nou ales. Deci singura dată care era conformă cu prevederile legale era data de 6 decembrie. Prelungirea mnadatului actualului Parlament nu se poate face în orice condiţii”, a declarat șeful executivului, joi seară, la Digi 24.

”Daţi-mi voie să spun câteva cuvinte despre decizia Curţii Constituţionale care mi se pare abracadabrantă, mi se pare o încălcare flagrantă a Constituţiei de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituţiei. Aşa ceva, vă mărturisesc, trebuie schimbat ceva, nu se mai poate aşa. Trebuie schimbată componenţa Curţii Constituţionale, trebuie eliminaţi politrucii de acolo, trebuie să intre numai magistraţi cu carieră serioasă în spate, nu oameni care au făcut politică şi sunt numiţi acolo ca să răspundă la comenzi politice! Ca să nu spun că multe din deciziile alea vin împotriva intereselor fundamentale ale României! Vă dau numai decizia legată de lipsirea autorităţilor sanitare şi a Guvernului de orice mijloc de a opri răspândirea virusului care a provocat o creştere, cea mai spectaculoasă creştere a numărului de cazuri. În săptămâna de dinainte de decizie aveam 370 de cazui în medie pe zi în săptămâna anterioară şi am sărit la în jur de 1.300 de cazuri la momentul la care s-a adoptat legea în perioada aia de 21 de zile în care a fost vid legislativ şi noi practic nu am putut să luăm nicio măsură, nici privitoare la persoanele diagnosticate pozitiv, nici privitoare la persoanele de contact pentru care se dispune carantinarea la domiciliu şi alte măsuri”, a adăugat Ludovic Orban.

În replică, preşedintele Curții Constituționale a declarat că ”în nicio ţară din Europa primul ministru nu-şi permite să aibă un asemenea limbaj şi asemenea atacuri suburbane la adresa Curţii Constituţionale”.

”O să discut cu colegii mei… Am mai avut asemenea discuţii şi am tot avut rezerve asupra oportunităţii de a face un demers. Cred acum că lucrurile au luat o amploare care impune neapărat o asemenea intervenţie la Comisia de la Veneţia, la Consiliul Europei, la Asociaţia Curţilor Constituţionale […] Avem în vedere să sesizăm Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei şi în mod sigur Asociaţia Curţilor Constituţionale din Europa”, a precizat Valer Dorneanu.

Întrebat dacă se va adresa şi Comisiei Europene cu privire la atacuri în contextul existenţei Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), șeful CCR a răspuns: „Sigur că Comisia Europeană e una din cele mai importante instituţii, cu mecanismul m-aş abţine să dezvolt mai multe aprecieri”.

”Înainte sau după o decizie pe care trebuie să o luăm noi suportăm o presiune mediatică de tot felul, începând cu salarii, cu cine ne ascultă… Este evident că e o presiune evidentă, expresă şi neavenită şi neprincipială şi neconstituţională. În niciun stat din Europa nu există asemenea presiuni şi asemenea atacuri din partea primului ministru. Acuma, un politician, mai pot accepta, că opinia politică e liberă, dar un politican de seama primului ministru…”, a adăugat preşedintele CCR.

La rândul său, liderul PSD consideră că afirmaţiile premierului reprezintă un atac la adresa statului de drept.

”Nu am întâlnit până acum, în 30 de ani de democraţie, un asemenea discurs. Cred că a uitat ce este, ce funcţie ocupă, în statul român. E primul ministru … Pilonul principal al unui stat de drept este CCR! Dacă PSD-ul ar fi atacat vreodată statul de drept… El asta face acum, primul ministru al României atacă statul de drept printr-o aşa… o poleială pusă peste tot, sunt politruci. Şi în Statele Unite membrii Curţii Constituţionale sunt aleşi de către organismul baza democraţiei, de către Parlament. Aşa se întâmplă peste tot în lume!  Că-ţi convine sau nu-ţi convine decizia, e treaba ta! Ca şi prim ministru nu ai dreptul să comentezi o decizie a CCR-ului într-un stat democratic, dacă vrei să aperi statul de drept real nu statul de drept care e în mintea lui Ludovic Orban”, a afirmat Marcel Ciolacu, joi seară, la Antena 3.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS