Confidenţialitate


Se înăspresc pedepsele pentru fals în declarații. Omisiunea devine infracțiune | AUDIO


Se înăspresc pedepsele pentru fals în declarații. Omisiunea devine infracțiune | AUDIO

Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi, înăsprirea pedepselor pentru fals în declarații și introducerea în Codul Penal a omisiunii de a oferi date într-o anchetă epidemiologică.

„Cine nu respectă carantina sau izolarea trebuie să știe că i se va întocmi dosar penal. Nu putem accepta ca cetățeni iresponsabili care sunt în situația de a fi izolați sau în carantină să nu respecte aceste decizii, să umble liber și să riște să îi îmbolnăvească pe cetațenii români”, a declarat șeful executivului.

Persoana care nu oferă autorităților informații complete despre cei cu care a intrat în contact riscă dosar penal.

„Știu că cea mai mare parte a românilor care trec prin această perioadă grea respectă legea. Tocmai din acest motiv am decis să înăsprim pedepsele, pentru a-i sancționa pe cei care nu înțeleg să respecte măsurile”, a spus premierul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Modificările adoptate de Guvern, și care intră imediat în vigoare, prevăd că falsul în declarații, când are consecințe juridice, pentru cel care minte sau pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Dacă minciuna este săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, pedeapsa este de închisoare până la cinci ani sau amendă.

Practic, prin această modificare a Codului Penal, s-a majorat pedeapsa minimă cu 3 luni de închisoare și s-a introdus o circumstanță agravantă pentru riscul de îmbolnăvire.

Cresc și pedepsele pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Astfel, transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 și interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta este săvârșită din culpă, adică fără intenție, pedeapsa este mai mică de jumătate.

În schimb, dacă efectul este vătămarea corporală a cuiva sau a mai multor persoane pedeapsa poate fi de 10 ani de închisoare.

Cine nu respectă carantina riscă între 6 luni și trei ani de închisoare sau amendă.

Până la momentul actual, la nivel național, s-au deschis 62 de dosare penale pentru zădărnicirea combatarea bolilor, fals în declarații și neglijență în serviciu. Toate au legătură cu înmulțirea cazurilor de nou coronavirus, au declarat surse judiciare pentru Europa FM.

91 de persoane sunt cercetate.


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan: „Țintele stabilite de către Ministerul de Finanțe și Comisia Europeană sunt de aproximativ 6,2% pentru…

Un bărbat și fiul său de 14 ani, reținuți 24 de ore după ce ar fi lovit un…

Italia denunță atacuri cibernetice asupra site-urilor Jocurilor Olimpice de Iarnă, la două zile înainte de începerea competiției |…

Procurorii cer ca anchetele în cazurile de corupție comise de magistrați să fie făcute de DNA, după ce…

Suceava: Primarul din Mitocu Dragomirnei va purta brățară electronică timp de un an, după ce a fost acuzat…

Ironii în Parlament după publicarea raportului preliminar al Comitetului Juridic al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA. Deputat AUR:…

Gorj: Patru polițiste și-au donat părul pentru confecționarea de peruci destinate femeilor bolnave de cancer | AUDIO

Neplata primei zile de concediu medical afectează și stagiul de cotizare la pensie, avertizează senatoarea Nicoleta Pauliuc: Voi…

Comisia Europeană, acuzată de SUA că ar fi interferat în alegerile din statele membre. Informațiile care apar într-un…

Naționala de fotbal transmite un mesaj de tip manifest înaintea meciului cu Turcia, de pe 26 martie: „Să…