Confidenţialitate


Orban: O parte din angajații ministerelor nu-și vor mai găsi locul în viitoarele organigrame | AUDIO


Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat că o parte dintre funcţionarii din ministere nu îşi vor regăsi locul în cadrul noilor instituţii. Ludovic Orban a mai spus că intenţia este de evaluare, “acolo unde e posibil”, a competenţelor celor care ocupă funcţii de conducere sau de execuţie, precum şi de organizare de concursuri transparente.

“O parte dintre ei cu siguranţă nu îşi vor regăsi locul în cadrul noilor instituţii. Intenţia noastră este să facem şi o evaluare, acolo unde este posibil, a competenţei, a activităţii desfăşurate, a capacităţii de a ocupa funcţii de conducere sau funcţii de execuţie. De asemenea, vom organiza concursuri transparente care să fie obiective, cu comisii de concurs care să poată să analizeze efectiv calităţile, experienţa, capacitatea managerială a fiecărui candidat pentru funcţiile publice de conducere, care vor exista în structurile administrative”, a precizat Orban la sediul central al PNL, întrebat pe această temă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Premierul desemnat a mai precizat că intenţionează modificarea legislaţiei pentru a nu se mai permite ocuparea funcţiilor publice de conducere prin politica delegării, în sensul obligativităţii de a se organiza un concurs cât mai rapid.

“Intenţionăm modificarea legislaţiei astfel încât să nu mai permitem ocuparea funcţiilor publice de conducere prin politica delegării. Vom încerca să limităm durata permisă pentru o funcţie publică de conducere la maximum şase luni, până la ocuparea acestei poziţii prin concurs. Adică, obligativitatea de a organiza un concurs cât mai rapid, în maximum două săptămâni, şi la ocuparea poziţiei respective prin concurs”, a mai spus Ludovic Orban.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează