Confidenţialitate


Orban: ,,Grindeanu, un om profund impopular. Cum să-l pui premier?” Despre președinte: „După două eșecuri evidente, poate se trezește” | AUDIO


Orban: ,,Grindeanu, un om profund impopular. Cum să-l pui premier?” Despre președinte: „După două eșecuri evidente, poate se trezește” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul consilier prezidențial Ludovic Orban îi cere președintelui Nicușor Dan să nu-l desemneze premier pe liderul PSD, Sorin Grindeanu. Ludovic Orban atrage atenția că atât Guvernul Tomac, cât și Guvernul Veștea au fost, de fapt, guverne ale PSD care nu au reușit să obțină majoritate în Parlament.

Ludovic Orban: „Grindeanu nu are o cotă de încredere de 10%”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„PSD nu mai poate să primească și a treia oară mandat, după ce a eșuat de două ori. PSD este singurul partid parlamentar care a fost angajat în susținerea celor doi premieri desemnați de Nicușor Dan.

A doua considerație: Grindeanu este un om profund impopular. Cum să pui premier un om care este respins de cetățenii români, în care românii nu au încredere? Grindeanu are o cotă de încredere de 10%. S-ar putea chiar să fie și sub 10%. Este o soluție foarte, foarte proastă pentru România și i-am solicitat președintelui să nu cumva să-l desemneze pe Grindeanu”, a declarat Ludovic Orban.

Ludovic Orban, despre Nicușor Dan: „După două eșecuri evidente, poate se trezește”

Ludovic Orban consideră că soluția pentru România ar fi un guvern minoritar PNL-USR-UDMR.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ludovic Orban: „Suntem la a doua procedură de învestire, iar în cazul în care Guvernul va fi respins de Parlament, președintele are competența constituțională de a dizolva Parlamentul și de a declanșa alegeri anticipate. Trebuie să spună foarte clar că așa va face pentru că există cu totul și cu totul altă abordare a parlamentarilor în raportarea la învestirea unui guvern la prima desemnare față de a doua desemnare dintr-un motiv foarte bine cunoscut: niciun parlamentare nu vrea anticipate și nu vrea să-și piardă mandatul înainte de termenul de 4 ani și există o posibilitate reală de a obține voturi pentru susținerea cabinetului  și de la parlamentari care altfel nu ar vota  învestirea . Ca atare, are la îndemână o soluție bună pentru țară: un guvern PNL-USR-UDMR, un guvern reformist.”

Europa FM: Dar aveți încredere că președintele României ar putea desemna un premier din partea PNL-USR-UDMR?

Ludovic Orban: „Poate, după două eșecuri evidente, poate se trezește și înțelege că nu mai poate să le facă strâmb pe toate și că trebuie, în sfârșit, să judece în funcție de niște reguli și de ceea ce este evident bine pentru România. Poate, poate vine mintea la cap. Eu nu pot decât să sper și să încerc să-l ajut.”

Ludovic Orban: „Alegerile anticipate reprezintă cea mai democratică modalitate de soluționare a unei crize politice”

Mai bine avem alegeri anticipate decât un guvern PSD, a subliniat, la Europa FM, liderul partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Alegerile anticipate reprezintă cea mai democratică modalitate de soluționare a unei crize politice. Este chemat cetățeanul, deținătorul legitim de putere în societate, să soluționeze criza prin votul pe care îl exprimă la alegerile parlamentare. După părerea mea, nu trebuie susținut un guvern PSD și este mai bine să se ajungă la alegeri anticipate”, a precizat Ludovic Orban.

Președintele Nicușor Dan a convocat astăzi noi consultări la Cotroceni, cu partidele parlamentare, pe tema desemnării unui nou premier. Delegațiile partidelor se vor succeda la intervale de 30 de minute, începând cu ora 13:00, iar primii care vor intra la consultări sunt reprezentanții PSD.


Ultimele stiri
Răspunsul ambasadoarei SUA în Grecia după ce Trump i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

De ce nu vor social-democrații să guverneze într-o formulă minoritară? Răzvan Petri: PSD nu vrea să fie asociat…

Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO

Piața Victoriei: Își depune și Luca Niculescu mandatul? Răspund politologii Vlad Adamescu și Răzvan Petri

Mai multe spectacole din repertoriul Teatrului Național București vor fi supratitrate în limba engleză | AUDIO

Pacienții cu boli cronice ar putea beneficia de mai multe investigații medicale gratuite. Proiectul, care a trecut de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează