Confidenţialitate

Orban: Dacă azi ar trebui să decid prelungirea stării de alertă pentru mâine, aș face-o

Premierul reia apelul către populație pentru a respecta regulile de distanțare fizică.

„După numărul de cazuri din ultimele zile, dacă astăzi ar trebui să iau decizia privitoare la prelungirea stării de alertă pentru mâine, aș propune prelungirea stării de alertă și aș decide prelungirea stării de alertă. Vedem până în data de 15 care va fi evoluția, sunt totuși încrezător, optimist”, spune Ludovic Orban într-un interviu care va fi difuzat, sâmbătă, de Digi 24.

“Fac din nou apel la oameni să nu asculte glasurile de sirenă ale celor care le spun să nu respecte regulile, care îi instigă efectiv să nu se ferească de acest pericol care există”, adaugă șeful executivului.

Premierul amintește că, în măsura în care un număr cât mai mare de oameni va respecta regulile, riscul de infectare și numărul de cazuri se vor reduce.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a reamintit, vineri seara, că doar prin respectarea regulilor, epidemia de SARS-CoV-2 poate fi controlată.

„Noi acum suntem pe un trend crescător din păcate și totul depinde de cum ne raportăm la acest virus. Dacă ne izolăm de aglomerațîi, dacă purtăm mască, dacă igiena este respectată, dacă sunt respectate regulile de bază putem controla situația. Dacă nu, este posibil că situația să scape de sub control. (…) Să nu expunem alte persoane la risc! Să nu ascultăm dezinformările care pun problema ca și cum cel autizolat este în pușcărie. Încercăm să protejăm comunitatea și chiar pe persoana respectivă. Să respecte mai departe regulile de izolare din simț civic, dacă se poate, și să lase la o aprte toate aceste dispute pe linie politică. Aici vorbim de o boală care se transmite, care îi poate pune pe unii în risc vital, să-și piardă viață, să ajungă la terapie intensivă și să nu iasă de acolo”, a declarat Raed Arafat, vineri seara, la Digi 24.

Ministrul Sănătății a anunțat, vineri seara, că a fost creat un grup de lucru care va pune în concordanță criteriile CCR privind carantinarea și izolarea.

Nelu Tătaru se așteaptă ca numărul de infecții să crească.