Confidenţialitate


Orban anunță susținerea IMM-urilor cu 750 de milioane de euro


Orban anunță susținerea IMM-urilor cu 750 de milioane de euro

Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul pregătește un plan de repornire a economiei după criza generată de coronavirus.

„Pe lângă măsurile adoptate, pregătim și alte măsuri. Prima dată trebuie să vedem de ce resurse financiare dispunem. Până la ora actuală știm că UE ne va deconta o parte din șomajul tehnic, sunt aproape 600.000 cetățeni români. Șomajul tehnic va continua.

Mai dispunem de 350 milioane euro care vor fi puși la dispoziția României pentru decontarea de materiale, echipamente. Din analiza fondurilor, avem capacitatea de a disponibiliza o sumă importantă pentru susținerea IMM, o sumă de minim 750 milioane de euro”, a spus premierul la Digi 24.

Acesta a precizat că discuția este doar despre resursele care sunt disponibile în acest exercițiu bugetar, însă se așteaptă o decizie, după o dezbatere la nivelul UE, privind implicarea Comisiei Europene.

„Este posibil ca UE să se împrumute, prin Comisia Europeană. Este utilă o astfel de măsură pentru că ratingul de care beneficiază Comisia Europeană este mai mic. Am putea beneficia de acești bani care să fie împrumutați de CE urmând ca statul să ramburseze cu un scop redus. În momentul în care știm pe ce putem conta, putem definitiva acest plan”, a mai spus Orban.

Premierul a mai sus că vrea să acorde susținere pentru cât mai multe companii, un instrument fiind acordarea creditelor pentru IMM și subvenționarea dobânzii.

„Vrem ca acest tip de produs să fie disponibil și pentru companiile care nu intră în această categorie, companiile medii și mari. Trebuie să susținem anumite categorii de investiții. Vrem să trecem de la șomajul tehnic la măsuri active, de susținere a angajării”, a mai spus Ludovic Orban.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează