Orașul sirian vizat de atacul chimic ar fi fost bombardat azi-noapte

Potrivit Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, orașul sirian Khan Sheikhoun a fost vizat de un nou raid aerian, soldat cu cel puțin 2 morți și 3 răniți. Potrivit CNN, deocamdată nu se știe cine este responsabil de atacul aerian.

Orașul Khan Sheikhoun a fost săptămâna aceasta ținta unui atac chimic, în urma căruia 80 de oameni au murit, majoritatea copii, atac de care guvernul sirian este considerat responsabil. Președintele Bashar Al Assad neagă vehement atacul, în timp ce Rusia, un susținător al regimului sirian, recunoște doar faptul că un atac a pornit intr-adevăr de la baza siriană, dar nu ar fi vizat civili, iar mai mult, guvernul sirian nu ar deține arme chimice. Imaginile cu copii afectați de gazul chimic au șocat o lume întreagă.

Pe de altă parte, potrivit serviciilor americane de spionaj, avioane care au efectuat acest atac au plecat de la baza al-Shaayrat, cunoscută drept un loc de stocare a armelor chimice înainte de 2013.

Reacția Statelor Unite

Răspunsul Statelor Unite a venit vineri dimineață și a fost unul cât se poate de dur: președintele american Donald Trump a ordonat lansarea a 59 de rachete asupra bazei siriene de unde a fost lansat atacul chimic asupra orașului Khan Sheikhoun.

Statele Unite au avertizat prin ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, că sunt pregătite să lanseze noi atacuri aeriene împotriva regimului sirian şi să impună noi sancţiuni economice. Diplomata a făcut această declaraţie într-o reuniune de urgenţă a Consiliului consacrată primei acţiuni militare a Washingtonului împotriva regimului lui Bashar al-Assad în cei şase ani de război. ”Statele Unite nu vor aştepta ca al-Assad să folosească arme chimice fără consecinţe. Acele zile au trecut”, a subliniat Nikki Haley.

Statele Unite au atacat teritoriul suveran al Siriei. Noi catalogăm acest atac drept o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi un act de agresiune”, a declarat reprezentantul Moscovei la ONU, Vladimir Safronkov, în această reuniune.

O sursă militară siriană a declarat pentru AFP că armata lui Bashar al-Assad a aflat despre acţiunea americană şi a ””luat (măsuri) de precauţie”. Rusia a subliniat, la rândul ei, că atacul n-a fost deloc eficient şi că doar jumătate din rachete au explodat în baza vizată.

Aflată în dificultate de luni de zile în faţa regimului, coaliţia opoziţiei politice siriene a aplaudat operaţiunea americană, chiar dacă ”atacarea unui singur aeroport nu este suficientă”, a declarat Mohammad Allouche, un membru al Înaltului Comitet pentru Negocieri (HCN).

Forţele regimului caută să recucerească ultimele bastioane rebele – în provincia Idleb (nord-vest) – şi pe cele aflate sub controlul unor grupări jihadiste.

Decizia lui Trump a fost bine primită de alte ţări implicate în criza siriană, ca Turcia şi state europene. Majoritatea țărilor puternice din vest, cum ar fi Franța și Germania și-au arătat susținerea față de măsurile luate de SUA.

Între timp, o fregată rusească, cu rachete la bord se îndreaptă către o bază logistică din Siria, pentru ca Rusia să-și arăte sprijinul față de regimul Bashar – Al -Assad.


Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS