ORADEA: Actori nemulțumiți că au fost trimişi în şomaj tehnic

Actriţa Ioana Dragoş Gajdó de la Teatrul Regina Maria din Oradea a contestat decizia de trimitere în şomaj tehnic, luată de Consiliul Judeţean Bihor la începutul lui aprilie. Potrivit hotărârii, 55% dintre angajaţii instituţiilor subordonate ale CJ au fost trimiși în șomaj tehnic.

„Decizia de a fi trimişi în şomaj tehnic aparţine unui singur om şi anume preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor. N-a fost trecută prin consiliu”, a declarat Ioana Dragoş Gajdó.
Actriţa a spus că a contestat această decizie: „Chiar vineri (8 mai- n.r.) am trimis o plângere prealabilă către CJ, în care am solicitat anularea acestei decizii sub aspectul nelegalităţii”.
În plus, a spus actriţa, Pásztor Sándor, preşedintele CJ Bihor, a făcut angajări în Consiliul Judeţean în timp ce sute de salariaţi ai instituţiilor subordonate au fost trimişi în şomaj tehnic.

Ioana Dragoş Gajdó a spus că plângerea a fost depusă în nume personal, că aşteaptă un răspuns din partea CJ Bihor şi că probabil se va adresa şi instanţei de contencios administrativ.
Angajaţii mai multor instituţii din subordinea Consiliului Judeţean Bihor au fost trimişi în şomaj tehnic pe perioada stării de urgenţă. Este vorba despre aproximativ 55% din totalul angajaţilor instituţiilor subordonate, respectiv 519 persoane, potrivit unui comunicat de presă. Între cei care au intrat în şomaj tehnic s-au numărat actorii teatrelor Regina Maria şi Szigligeti, muzicienii Filarmonicii din Oradea şi angajaţi ai Muzeului Ţării Crişurilor.

Potrivit comunicatului, a fost vorba despre instituţiile publice a căror activitate a fost redusă temporar în contextul epidemiei, pentru „limitarea impactului negativ produs asupra bugetului judeţului Bihor prin această situaţie”.
„Nu ştiu care au fost motivele pentru care am fost trimişi în şomaj tehnic, aşa, cu atâta uşurinţă și fără să ni se spună… Adică legea dialogului social. Nu există”, a spus Ioana Dragoş Gajdó. „Toate discuţiile care au fost purtate au fost purtate doar între directorii teatrului şi aici sunt şi directorul economic şi directorii artistici, trei la număr, şi noi pur şi simplu am fost puşi în situaţia de a ne mulţumi că suntem în şomaj tehnic”, a mai spus aceasta.

Actriţa a adăugat că a făcut acest demers al contestării deciziei mai ales din principiu: „Nu este vorba atât de suma de bani pe care am pierdut-o la salariu, cât este vorba despre un principiu”.
„Cât despre recuperarea sumei, diferenţei de bani aferente lunii martie, aprilie şi jumătate din luna mai, pentru că noi din data de 16 mai suntem rechemaţi la job, dar nu ştiu ce înseamnă asta, voi acţiona pe (Codul, n.r.) Muncii, la tribunal”, a mai spus actriţa, care susţine că mai sunt şi alţi colegi ai săi care intenţionează să facă acelaşi lucru.

În ceea ce priveşte reluarea activităţii Teatrului Regina Maria, Ioana Dragoş Gajdó spune că miercuri se va întruni consiliul artistic al instituţiei, for consultativ şi orientativ din care face şi ea parte, pentru a vedea ce strategii vor fi elaborate pe viitor. „Oficial, nu ştiu când vom începe, la modul repetiţii pe viu, spectacole pe viu, nu am fost anunţaţi”, a spus aceasta.
Despre situaţia reluării spectacolelor, actriţa, care a fost nominalizată la premiile UNITER în 2012, a spus că este „foarte complicată”, stagiunea actuală fiind, după părerea ei, compromisă.
Până la ora difuzării acestei ştiri, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, nu a răspuns solicitării de a oferi un punct de vedere asupra situaţiei.

Activităţile culturale şi artistice au fost printre cele mai afectate de criza provocată de epidemie, mulţi angajaţi din domeniu fiind trimişi în şomaj tehnic, pe fondul suspendării spectacolelor şi altor evenimente de profil.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS