Confidenţialitate


ONU: Actuala criză sanitară, cea mai gravă de la Al Doilea Război Mondial


ONU: Actuala criză sanitară, cea mai gravă de la Al Doilea Război Mondial

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite atrage atenția că statele lumii nu reuşesc să lupte coordonat împotriva noului coronaviru

“Este cea mai gravă criză cu care ne-am confruntat de la cel de-al Doilea Război Mondial”, a declarat Antonio Guterres într-o conferinţă de presă virtuală.

Potrivit lui, boala reprezintă o ameninţare pentru fiecare dintre noi şi va atrage o recesiune economică cum nu a mai existat în trecutul recent.

Secretarul general ONU a insistat ca toate guvernele lumii să urmeze îndrumările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru a suprima acest nou virus, observând “tendinţa ca fiecare să meargă pe drumul său”.

Antonio Guterres a susţinut că trebuie mărite resursele puse la dispoziţia ţărilor sărace, prin extinderea capacităţii Fondului Monetar Internaţional, iar măsurile de ajutorare să se concentreze, în primul rând, asupra celor mai afectaţi, printre care femeile şi oamenii din ţările distruse de războaie.

ONU a înfiinţat un nou fond pentru susţinerea ţărilor cu venituri mici şi mijlocii, care să poată face faţă urgenţei şi să-şi revină apoi după şocul economic.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu