Confidenţialitate


Consiliul Concurenței investighează scumpirea excesivă a măștilor medicale


Consiliul Concurenței investighează scumpirea excesivă a măștilor medicale

Companiile care comercializează produse şi echipamente de protecție din domeniul sănătății riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri, în cazul în care Consiliul Concurenței va stabili că au majorat nejustificat prețurile.

Există cazuri în care prețul unei măști medicinale a crescut de o sută de ori în România.

Bogdan Chirițoiu, președinte Consiliul Concurenței, spune că la ora actuală cererea de echipamente medicale de protecție, respectiv măști medicale, este foarte mare, iar producătorii nu reușesc să acopere solicitările.

„În același timp, însă, nu este normal ca unele companii să profite de această situație și să crească prețurile nejustificat. Ca urmare, investigăm comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecție din domeniul sănătății și securității în muncă, în contextul majorării excesive a prețurilor acestora. Dacă vom constata încălcarea regulilor de concurenţă, așa cum știți, companiile implicate riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri”, a declarat președintele Consiliului Concurenței.

sursa foto: Pixabay

Ultimele stiri
glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO