Confidenţialitate


ONRC: Peste 14.000 de firme, dizolvate în primul semestru al acestui an


ONRC: Peste 14.000 de firme, dizolvate în primul semestru al acestui an

O centralizare a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului arată că numărul de firme dizolvate a crescut cu peste 18,4% în primele şase luni din 2021, la 14.265, faţă de 12.046 în perioada ianuarie – iunie 2020.

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 2.644 de firme (în creştere cu 20,07%) şi în judeţele Timiş (681, +6,74%), Constanţa (679, +7,78%) şi Cluj (652, +11,26%).

La polul opus, cele mai puţine au fost consemnate în judeţele Mehedinţi, respectiv 87 (+8,75%), Covasna (92, +16,46%) şi Vaslui (101, +14,77%).

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în primele şase luni ale acestui an, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 4.282 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 22,8%.

Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, precum şi construcţiile, sunt alte două domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 1.371 (+21,65%), respectiv 1.328 (+9,12%).

În iunie 2021,au fost consemnate 2.811 dizolvări, cele mai multe în Bucureşti (515) şi în judeţele Cluj (161), Timiş (147) şi Constanţa (145).


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează