Confidenţialitate


Omul de afaceri din Turcia care a lovit grav cu mașina un polițist se afla în pragul comei alcoolice în momentul accidentului


Omul de afaceri din Turcia care a lovit grav cu mașina un polițist se afla în pragul comei alcoolice în momentul accidentului

Omul de afaceri din Turcia – care a lovit grav cu mașina un polițist de la Rutieră – era băut în momentul accidentului.

Testele de sânge efectuate la 2 ore după accident au indicat o alcoolemie de 1,65 la mie, adică în pragul unei come alcoolice – spun surse judiciare citate de agenția Mediafax.

Omul de afaceri turc a fost încarcerat aseară în Spitalul Penitenciar Rahova, el fiind arestat preventiv pentru tentativă de omor, ultraj și fugă de la locul accidentului.

 

Imediat după accident, cetățeanul turc a fugit de la locul accidentului, însă după 3 kilometri a intrat cu mașina într-un gard și a fost transportat la spital.

Polițiștii care l-au prins spuneau că Abdullah Ataș mirosea puternic a alcool, însă era aștetpată și confirmarea medicilor.

Testele de sânge efectuate la 2 ore după producerea accidentului au indicat o alcoolemie de 1,65 la mie.   După 3 ore de la accident, i s-au recoltat din nou probe și a rezultat o alcoolemie de 1,35 la mie.

Omul de afaceri Abdullah Ataș a fost încarcerat aseară în Spitalul Penitenciar Rahova, după ce Tribunalul București a confirmat mandatul de arestare emis pe numele său.

Duminică el a intrat cu mașina într-un polițist de la Brigada Rutieră a Capitalei, l-a purtat pe capotă aproape 350 de metri, apoi l-a aruncat 10 metri pe şosea.

Poliţistul a fost supus mai multor interventii chirurgicale, iar starea lui este in continuare fpoarte gravă.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu