Confidenţialitate


OMS: Consumul de zahar trebuie redus


Zahărul este una din principalele cauze ale creşterii obezităţii în lume, dar şi a numărului de carii. De aceea, specialiştii spun că aportul de zahăr ar trebui să reprezinte doar 5% din totalul caloriilor ingerate.

Recomandarea făcută de Organizatia Mondială a Sănătăţii se referă la toate sursele de zahar adăugate în mâncare, dar şi la cele prezente în mod natural în miere, siropuri, sucuri şi fructe.

În 2002 se stabilise că 10 la sută din totalul caloriilor consumate într-o zi ar trebui să provină din zahăr. Cei mai mulţi experţi consideră însă că procentul este mult prea ridicat şi că ar trebui înjumătăţit.

Nutriţioniştii condamnă Organizația Mondială a Sănătății și consideră o tragedie ceea ce se întâmplă. Ei susțin că n-ar fi trebuit să treacă 10 ani, pentru ca recomadările în ceea ce privește consumul de zahăr să fie schimbate.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează