Confidenţialitate


OLT: Control la Ambulanță. Mai mulți angajați au fost confirmați cu noul coronavirus


OLT: Control la Ambulanță. Mai mulți angajați au fost confirmați cu noul coronavirus

Prefectul județului Olt a anunțat, luni, că a dispus un control la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, unde 20 de angajați au fost confirmați cu COVID-19, iar alți 30 sunt în izolare la domiciliu.

Timp de două zile, o comisie formată din reprezentanţi ai Prefecturii Olt, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă va verifica dacă, pe perioada stării de urgenţă şi pe perioada stării de alertă, au fost respectate normele şi procedurile.

Potrivit reprezentanților Prefecturii, decizia a fost luată în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

Primul caz confirmat cu COVID-19 la Serviciul Județean de Ambulanţă Olt a fost al unei asistente medicale care făcea naveta Mioveni-Slatina. În urma anchetei epidemiologice, alte 19 de persoane au fost testate şi depistate cu noul coronavirus. Angajaţii bolnavi sunt internaţi în spital, iar alţi 30 se află în izolare la domiciliu.

SAJ Olt are 322 de angajaţi în tot judeţul. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, activitatea nu este afectată. Cei 50 de angajaţi scoşi din misiuni sunt înlocuiţi de colegii lor de la alte staţii care fac ore suplimentare.


Ultimele stiri
Ministrul Sănătății: Am greșit în ce privește concediul medical, pentru că nu am ținut cont de anumite particularități.…

Portugalia: Socialistul Antonio José Seguro câștigă alegerile prezidențiale în fața contracandidatului de extremă dreapta. Mesajul transmis portughezilor |…

Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…