Confidenţialitate


Olanda: Pregatiri pentru incoronarea noului rege


Regina Beatrix a anunţat la finalul lunii ianuarie că renunță la tron în favoarea fiului său.

Drapele cu însemnele regale au fost arborate pe clădirile importante din Amserdam.

In centrele comerciale se vand suveniruri care marchează urcarea pe tron a lui Willem Alexander şi abdicarea reginei Beatrix.

Tot în onoarea noului monarh a fost bătută o monedă cu chipul său.

Sălile din palatul regal şi Biserica Nouă, unde va avea loc ceremonia, au fost pregătite pentru oaspeti.

La eveniment au fost invitaţi membrii de seamă ai caselor regale europene, printre care Prinţul Charles şi ducesa de Cornwell.

Regina Beatrix s-a aflat în fruntea țării începând cu anul 1980, când mama sa a renunțat la tron.


Ultimele stiri
Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează