Confidenţialitate


OLAF a descoperit implicarea unei companii românești într-o fraudă de sute de mii de euro


OLAF a descoperit implicarea unei companii românești într-o fraudă de sute de mii de euro

Oficiul European de Luptă Antifraudă a descoperit fraudarea unei sume de 410.000 de euro din fonduri europene destinate unui proiect de mediu şi deturnate de un consorţiu de cinci companii mici şi mijlocii din Spania, Franţa, Irlanda şi România către investiţii într-un hotel-cazinou în Cipru, informează OLAF.

Proiectul de mediu a fost finanţat de Agenţia Executivă pentru Cercetare (REA) şi urma să fie implementat de acel consorţiu. Însă pe măsura desfăşurării acestuia, REA a început să suspecteze că unele cheltuieli de personal înaintate spre decontare ar putea fi false şi a sesizat OLAF, care, beneficiind şi de ajutorul autorităţilor naţionale, a descoperit frauda.

Investigaţia efectuată a relevat că majoritatea finanţărilor prevăzute pentru respectivul proiect au fost deturnate către un proiect pentru un hotel-cazinou în Cipru şi că acel consorţiu nici măcar nu avea capacitatea operaţională de a implementa proiectul.

Investigaţia OLAF a fost încheiată în noiembrie 2019, cu recomandarea ca REA să recupereze de la acel consorţiu suma de 410.000 de euro şi ca autorităţile naţionale competente să iniţieze procedurile penale împotriva persoanelor implicate.

OLAF nu a precizat numele persoanelor sau campaniilor implicate în această fraudă.


Ultimele stiri
Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…