Confidenţialitate


Oficial: Trotinele electrice nu mai au voie pe trotuar. Titi Aur: Pericolul e foarte mare


Oficial: Trotinele electrice nu mai au voie pe trotuar. Titi Aur: Pericolul e foarte mare

Ordonanţa de urgenţă privind circulaţia acestor mijloace de transport a fost publicată în Monitorul Oficial.

Vom putea circula cu trotineta electrică doar pe pistele special amenajate, iar dacă acestea nu există, pe drumurile unde viteza maximă admisă este de 50 de kilometri pe oră. Cu alte cuvinte, numai în localităţi, nu şi în afara acestora.

Legea defineşte trotineta electrică drept vehicul cu două sau trei roţi, utilizat pentru transportul unei singure persoane, nu şi al altor pasageri, a cărui viteză maximă prin construcţie e mai mare de 6 km la oră, dar nu depăşeşte 25 de kilometri pe oră.

Trotinetele trebuie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizante şi fluorescente.

Folosirea lor pe şosele este deosebit de periculoasă, inclusiv pentru cei care deţin permis auto, dar mai ales pentru adolescenţi – a spus la Europa FM fostul campion naţional la raliu, pilotul Titi Aur.

“Faptul că au voie copiii de la 14 ani să conducă trotinete și, mai mult, acum sunt mutați pe șosea – cred că va fi o mare problemă de a gestiona efectele și, mai ales, atunci când se întâmplă accidentul: cine-i vinovatul, cine a greșit. Îți imaginezi un bulevard cu două sau trei benzi: ca să faci la stânga cu trotineta, te duci și treci pe banda 2, pe banda 3, și te strecori printre mașini sau nu… Și când mai și 14 sau 15 ani și trebuie să faci asta, neștiind niciun fel de regulă de circulație, fiind și cu înstinctul de conservare foarte mic, cred că pericolul e foarte mare”, a spus Titi Aur.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cei care nu respectă noile reguli privind trotinetele electrice riscă să fie sancţionaţi cu 6 până la 8 puncte-amendă, adică ar putea plăti peste 1.000 de lei.

În România, în ultimii trei ani s-au înregistrat aproape 200 de accidente rutiere în care au fost implicați conducători de trotinete electrice. În urma acestor accidente, un om a murit iar alte 200 de persoane au fost rănite.


Ultimele stiri
Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…

România în Direct. Epidemie de obezitate și diabet în România. Ce e de făcut?

Sondaj IRSOP: Șase din zece români susțin că trăiesc mai rău decât anul trecut | AUDIO

A doua zi Summitului Global al Coaliției „Pregătind viitorul împreună”, inițiat de Melania Trump. Delegația României, din care…