Confidenţialitate


Obiecte cu poveste: Mamutul descoperit lângă Șoseaua de Centură a Bucureștiului – AUDIO


Obiecte cu poveste: Mamutul descoperit lângă Șoseaua de Centură a Bucureștiului – AUDIO

La Muzeul Național de Geologie din București se află mai multe fosile ale unor animale preistorice. La loc de mare cinste se află resturile unui mamut care a trăit în urmă cu            aproximativ 1 milion 400 de mii de ani, în Pleistocenul Inferior. Și nu, nu e cel radioactiv despre care vorbea Cătălin Tolontan. Acesta a fost descoperit în 2009, la Copăceni, nu departe de Șoseaua de Centură a Capitalei.

„Avem o bucată de fildeș, de vreo 60 de centimetri. Avem și o bucățică de măsea, pentru că poate nu avea un dentist prin zonă… Mai sunt și niște vertebre și centuri pelviene. De altfel, acesta este un mamut, dar acolo s-a găsit o familie întreagă, cu varii vârste. Vârsta medie era cuprinsă între 35 și 40 de ani și cel mai în vârstă avea undeva la 60 de ani. Era un mamut venerabil, cu fildeșii albi, ca să zic așa… Cel pe care l-am expus ne-a oferit cele mai multe oase.”,  spune muzeograful Adrian Dumitru.

Foarte probabil, în zona respectivă erau un fel de nisipuri mișcătoare care au permis conservarea animalelor pe care le-au înghițit. În afară de mamuți, în situl de pe malul Argeșului s-au mai găsit multe alte animale preistorice, inclusiv cerbi sau rinoceri.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…