Confidenţialitate

Obiecte cu Poveste: ”Flori” de Ștefan Luchian

Printre operele de artă de mare valore expuse în sălile Muzeului de Artă Craiova se află, spre admirația noastră, lucrări cu povești adesea nebănuite de cei care le privesc. Una dintre acestea este pictura ”Flori” de Ștefan Luchian.

Rusalia Crăciunoiu ne face un rezumat al poveștii acestui tablou deosebit.

„Suav poet al florilor”, cum îl numește Octavian Paler, Ștefan Luchian a realizat tablouri pline de culoare, nelăsând să se întrevadă zbuciumul și încercările vieții sale. Venind cu o viziune nouă, ce se îndepărtează mult de maniera în care lucrau pictorii academiști, el a realizat o operă vastă apreciată mai ales după moartea sa. Peisajele, florile și portretele sunt rezultatul unei interpretări subtile a luminii, în încercarea „de a descoperi natura fără a o copia sau imita”, așa cum pictorul însuși ne mărturisea.

Lucrarea intitulată ”Flori” ascunde o poveste ce începe în anii 1905-1907. În acestă perioadă pictorul era deja suferind de scleroză multiplă și se afla într-o stare materială precară. Afecțiunile medicale îi îngrădeau posibilitatea de a părăsi atelierul pentru a lucra în natură. Florile aduse de cei care îl vizitau devin prietenele sale, subiectul lucrărilor sale. După o viață în care activitățile mondene din epocă nu-i fuseseră străine, în care străbătuse multe străzi pariziene și mahalele bucureștene cu velocipedul și participase la expozițiile Societății „Ileana”, alături de profesorul său Nicolae Grigorescu, artistul ajunsese să trăiască cu teama că boala îl va împiedica să picteze.

Aranjate, parcă, de un prieten ce trecuse în grabă prin atelierul lui, florile ce reprezintă subiectul lucrării aflate la Muzeul de Artă Craiova, au figurat de-a lungul timpului sub diferite denumiri. Criticul de artă Theodor Enescu le-a identificat a fi bujori, titlul cu care apar în catalogul ”Ștefan Luchian- Pictură. Pastel. Acuarelă. Desen”, publicat în 2007. Coloritul viu al petalelor și florile în formă de cupă dar și asemănarea cromatică și compozițională cu lucrarea „Bujori și maci” par să justifice acest titlu.

În muzeul din Craiova, lucrarea a fost prezentată timp îndelungat având denumirea ”Anemone”, deoarece aceste flori au fost preferatele sale, însă forma lor diferă mult de cea a acestui gen de plante. Astăzi lucrarea este expusă cu titlul Flori. Ștefan Luchian a reușit să surprindă, în această pictură, frăgezimea petalelor și smalțul strălucitor al vasului de lut. Ambianța cromatică este redată în tonuri puternice de brun, roșu, violet, galben, alb și accente de verde. Tușele energice și coloritul lucrării nu trădează nici o clipă imaginea pictorului suferind, de a cărui mână era prins adesea penelul.

Pictorul Ștefan Luchian avea să se stingă din viață în iunie 1916, an în care țara noastră a intrat în Primul Război Mondial iar Tezaurului românesc a fost transferat în Rusia.

În aceste împrejurări, lucrarea ”Flori” ia drumul exilului, la numai șase luni de la moartea creatorului său. Alături de aceasta, din Tezaur făceau parte: tablouri, monede și lingouri de aur, acte, documente, manuscrise, cărți, odoare mănăstirești, arhive, colecții ale multor instituții publice și particulare. Florile lui Luchian aveau să stea în depozitele de artă ale Kremlinului până în anul 1956, când, în urma tratativelor dipomatice româno-ruse, o parte din Tezaurul românesc se va întoarce în țară.

Criticul de artă George Oprescu scrie cu această ocazie: „Florile constituie partea cea mai însemnată, prin numarul lor, a ansamblui revenit de la Moscova”. Înainte de a fi preluate și aduse în țară, operele de artă, printre care și lucrarea Flori, au fost prezentate într-o expoziție deschisă la Kremlin, pe data de 6 august 1956, în Sala Cavalerilor Ordinului Sfântului Gheorghe. Expoziția a fost expediată la București în același an, lucrările de artă întregind patrimoniul românesc și oferind unitatea de care acesta a fost lipsită timp de patru decenii.

Zece ani mai târziu, în aprilie 1966, lucrarea ”Flori” primește un loc statornic în galeria de artă românească a Muzeului de Artă Craiova.