Confidenţialitate


Oamenii străzii într-un proiect inedit: “It Could Be You” – GALERIE FOTO


Oamenii străzii într-un proiect inedit: “It Could Be You” – GALERIE FOTO

“It Could Be You” este un proiect documentar inedit, realizat de Laurențiu Garofeanu în parteneriat cu Asociația Samusocial din România. Laurențiu Garofeanu și-a propus o incursiune jurnalistică și umanitară în viața oamenilor fără adăpost din București, ale căror povești pot fi descoperite și prin intermediul unor fotografii, care vor fi prezentate începând de azi în cadrul expoziției ”It could be You” și pe care Europa FM vi le prezintă în premieră.

”Documentarul face parte dintr-un program mai complex, Oamenii străzii, povești din București și pe lângă clipurile video în care ei își împărtășesc poveștile de viață, Laurențiu a realizat și portrete foto, 15 chipuri cu povești diferite, care trăiesc în afara normalității, alta decât cea pe care o știm noi. Prin aceste portrete ne dorim ca publicul larg să rezoneze și să înțeleagă situațiile cu care oamenii fără adăpost se confruntă, înainte de a-i judeca.

Pe pagina de Facebook a proiectului It could be You am primit foarte multe mesaje de la oameni care doresc să se implice, să-i ajute, să-i cunoasca pe cei care au fost de acord să facă parte din proiect. Drept mulțumire organizam joi, începând cu ora 18:00, vernisajul expoziției de fotografie It could be You, la Rezidența Scena9 (str IL Caragiale nr 32, București)”, explică Monica Tăutul, PR Manager Samusocial din România.

”Eu nu am avut niciodată o casă. Dar, am locuit în casele altora. Am fost gropar la cimitir, am fost paznic la Casa Poporului, am fost și scriitor cu dalta în marmură. Acum sunt cineast internațional. Viața mea a fost ca un film”, mărturisește Ion Bârlădeanu, al cărui portret este parte din această expoziție.

”Unul dintre obiectivele expoziției este să dezvăluie chipurile acestor oameni necunoscuți, care trăiesc în afara normalității și, în același timp, să deschidă un dialog menit să ajute publicul larg să înțeleagă situațiile cu care aceștia se confruntă.

Proiectul Oamenii străzii, povești din București a început anul trecut și se desfășoară în colaborare cu organizația Samusocial din România, iar într-o primă etapă am realizat o serie de ședințe foto și interviuri cu diferiți oameni fără adăpost pe care i-am scos din anonimatul mediului lor cotidian și le-am oferit ocazia să își spună poveștile”, spune Laurențiu Garofeanu.


Expoziția ”It Could Be You”
va fi deschisă publicului la Rezidența Scena9 (str IL Caragiale nr 32, București) în perioada 31 martie – 9 aprilie si poate fi vizitată în intervalul orar 10:00-17:00.


Ultimele stiri
Concluziile summitului B9. Secretarul general al NATO: „Rusia rămâne amenințarea directă a NATO. Nu putem lăsa garda jos”…

Ce poate face România pentru a evita o criză economică profundă. Analist economic: E nevoie de disciplină fiscal-bugetară…

Discuții la Cotroceni între Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska, în ziua summitului B9 | GALERIE FOTO

Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…

Un vaccin împotriva malariei, dezvoltat de cercetători australieni

Declarația comună adoptată la București, în cadrul summitului B9. Statele reafirmă sprijinul NATO pentru apărarea Flancului Estic și…

PSD, mai multe variante pentru viitorul Guvern. Grindeanu, privind consultările de la Cotroceni: „Mandatul cu care mergem este…

Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Radu Miruță acuză presiuni pentru semnarea contractelor din programul SAFE, prin creșterea artificială a prețurilor: „nu va funcționa”…