Oamenii Centenarului: Elisabeta Rizea

O vorbă spune că esențele tari se țin în sticluțe mici. Nu știm dacă e cazul să generalizăm, dar cel puțin în cazul Elisabetei Rizea, e perfect adevărat. O femeie firavă care a îndurat 10 ani de închisoare și tortură, riscându-și viața și libertatea pentru a-i ajută pe cei care luptau cu arma în mână împotriva regimului comunist.

Rezistența anticomunistă armată din România a fost una dintre cele mai lungi și înverșunate din Europa. În afara grupărilor propriuzise, care se ascundeau în munți și duceau un veritabil război de gherilă cu autoritățile comuniste, mai erau și cei care îi spijineau. De cele mai multe ori, le făceau rost de haine și mâncare, iar în acest fel, anumite grupuri de rezistență au supraviețuit iernilor montate mai bine de 12 ani.

Un astfel de om, care și-a riscat viața pentru a-i spijini pe partizani, a fost și Elisabeta Rizea. S-a născut în 1912 și era nepoata liderului țărănist Gheorghe Șuța. Comuniștii abia ajunși la putere l-au ucis și chiar dacă nu au avut același sfârșit, mulți alți membrii ai familiei Elisabetei Rizea au avut de suferit.

Prin urmare, Elisabeta Rizea a jurat să îi ajute prin orice mijloace pe cei care luptau cu dictatura. I-a ascuns și i-a hrănit pe cei din grupul „Haiducii Muscelului” și după cum avea să povestească mai târziu, le lăsa bilețele cu diverse informații utile prin scorburile copacilor din pădure.

Când a făcut cunoştinţă cu tehnicile de tortură ale Securităţii, Elisabeta Rizea avea 38 de ani. Ar fi avut o viaţă liniştită dacă le-ar fi spus organelor de anchetă locul în care se ascundeau partizanii din munţi. Numai că Elisabeta n-a vrut să tradeze.

„M-au dus la Miliţie, într-o cameră. Au tras o masă. M-au atârnat cu mâinile la spate de un cârlig prins în tavan. Şi mi-a fost frică şi stam şi ţipam:«Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capul, scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, dar nu ştiu de ei. Nu mă întrebaţi, că nu ştiu!». «Îţi dăm 300 de lei!», au zis şi mi-au pus banii în faţă. «Domnule căpitan, eu nu sunt Iuda, să-i vânz pe 30 de arginţi…». M-au trântit pe jos. M-au legat şi m-au bătut cu cauciucu’, de la ceafă la călcâi, şi pe stânga, şi pe dreapta”, a povestit peste zeci de ani, Elisabeta Rizea.

Inițial, a făcut 7 ani de închisoare, mai întâi la Pitești și apoi la Jilava. În tot acest timp, a fost torturată aproape în fiecare zi. După ce a fost eliberată, a continuat să îi ajute pe partizani, ca în 1961, să fie trimisă din nou după gratii și eliberată 3 ani mai târziu. odată cu amnistia generală din 1964. Până la Revoluţie, a rămas sub supravegherea permanentă a Securității. Elisabeta Rizea s-a stins din viaţă în 2003, într-un spital din Piteşti. Avea 91 de ani.