Confidenţialitate


O treime dintre românii interesaţi de o alimentaţie sănătoasă au renunţat la produsele procesate


O treime dintre românii interesaţi de o alimentaţie sănătoasă au renunţat la produsele procesate

Românii consideră că a mânca sănătos înseamnă, în primul rând, o dietă echilibrată și un meniu cu mai multe fructe și legume, dar și să mănânce mâncare proaspătă şi naturală, un consum redus de zahăr și să gătească acasă, arată un studiu realizat de Mercury Research și Global Market Research.

Aproape două treimi (64%) dintre românii pe care îi interesează să mănânce sănătos afirmă că și-au îmbunătățit regimul alimentar în ultimele șase luni de la realizarea studiului și doar un număr mult mai mic, de 3%, că s-a înrăutățit, tendința care se observă și la nivel global.

Potrivit sursei citate, există și excepții, țări precum Japonia sau Turcia, unde pentru cei mai mulți regimul alimentar a rămas la fel ca înainte.

La nivel global există similarități între obiceiurile alimentare sănătoase și noțiunea de ce înseamnă a mânca corect, cu toate acestea sunt și particularități care au fost remarcate de la regiune la regiune.

Astfel, europenii apreciază într-o mai mare măsură consumul de mâncare proaspătă și naturală, pe când locuitorii din America de Nord sunt mai interesați de cerealele integrale și alimentele cu un conținut scăzut de sodiu, iar sud americanii pun mai mare preț pe diete cu un aport scăzut de zahăr și evitarea alimentelor prăjite.

Cele mai frecvente măsuri luate în ultima vreme de românii preocupați să mănânce sănătos au fost să introducă în alimentație mai multe fructe și legume (44%), să reducă consumul de zahăr (43%), să mănânce mâncare gătită preparată acasă (39%), precum și să reducă alimentele procesate (35%). De asemenea, peştele a fost preferat în defavoarea altor tipuri de carne, au redus consumul de carbohidrați, de proteine animală sau consumul de lactate. La nivel global, eliminarea sau reducerea din dietă a alimentelor procesate a fost îmbrățișată de un sfert dintre persoanele care doresc să mănânce sănătos.

Principalele motive pentru care românii consideră că merită să facă un efort să mănânce sănătos sunt legate de starea de sănătatea pe termen lung și prevenirea problemelor medicale (26%), dar și de dorinţa a se simți bine și de a avea mai multă energie (24%) sau pentru a slăbi (22%). O sănatate bună este asociată cu menținerea greutății, o imunitate bună, energie sporită sau prevenirea afecțiunilor cardiovasculare. De asemenea, îmbunătățirea sănătății psihice și emoționale contează pentru o parte dintre respondenți.

În comparație cu restul lumii, asiaticii sunt preocupați într-o mai mare măsură de funcționarea bună a creierului, de îmbunătăţirea memoriei, concentrării, sau funcțiilor cognitive, transmite sursa precizată.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează