Confidenţialitate


O primărie din Cluj cere declararea stării de alertă pentru că nu mai are unde să depoziteze gunoaiele


Primăria comunei Floreşti a cerut acordul Prefecturii Cluj pentru declararea stării de alertă pentru că nu mai are unde să depoziteze gunoiul. Firma care administrează rampa autorizată din localitate susține că aceasta s-a umplut.

Este pentru prima oară când o localitate din Cluj cere declararea stării de alertă, dar comuna Florești nu este singura care are probleme cu depozitarea deșeurilor. Ana Danciu, purtător de cuvânt al Prefecturii Cluj.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Problema a apărut din cauza imposibilității depozitării gunoaielor într-o rampă autorizată. Din păcate, la nivelul județului Cluj, gunoaiele sunt depozitate în rampe neamenajate, sau sunt transportate în alte județe, care au o rampă autorizată.

În cazul comunei Florești, primarul Horea Șulea spune – într-un comunicat de presă – că transportul deșeurilor menajere la rampe din alte județe cu ar fi greu de realizat, pentru că un singur transport ar dura aproape 10 ore.

Purtătorul de cuvîânt al prefecturii Cluj, Ana Danciu, despre o posibilă soluție.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Situația va fi evaluată în teren. La Florești, se poate depozita intr-o rampă provizorie fără a obține avizele de la mediu, urmând să le obțină ulterior.

Consiliul Judeţean Cluj a început în 2012 un construirea unei rampe care trebuia să preia toate deşeurile din judeţ şi care trebuia finalizată în octombrie 2014.

Însă, firma care obținuse contractual a intrat în insolvență, contractual a fost reziliat, iar acum noul termen de finalizare este anul 2019.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu