Confidenţialitate


O persoana a fost ucisa si cel puţin opt ranite, in sud-estul Turciei


Victima a fost ucisă în circumstanţe încă neclare, în cursul intervenţiei militarilor.

Aceste incidente au loc în contextul în care Guvernul islamo-conservator s-a confruntat cu cea mai gravă mişcare de contestare de când se află la putere, în 2002.

Protestul, declanşat pe 31 mai de o mobilizare împotriva desfiinţării unei grădini publice din istanbul, Parcul Ghezi s-a transformat într-o vastă miscare, la care au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, aproximativ 2,5 milioane de persoane, în peste 80 de oraşe din ţară, potrivit unor estimări ale serviciilor de poliţie.


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează