Confidenţialitate


Postul președinte francez Nicolas Sarkozy, arestat la domiciliu pentru un an


Postul președinte francez Nicolas Sarkozy, arestat la domiciliu pentru un an

O nouă condamnare pentru fostul președinte francez Nicolas Sarkozy.

1 an de închisoare a primit de la o instanță din Paris, care l-a găsit vinovat de finanțare ilegală a campaniei din 2012.

Este puțin probabil ca Sarkozy să ajungă după gratii.

Instanța a decis că fostul președinte francez Nicolas Sarkozy își va putea executa sentința la domiciliu, cu o brățară de monitorizare.

Este de așteptat ca avocații lui Sarkozy să facă recurs la decizie, astfel că măsura nu se va aplica până la o hotărâre definitivă.

Fostul președinte al Franței are 66 de ani. Este al doilea dosar în care primește condamnare, a mai fost acuzat de trafic de influență și că a încercat să mituiască un judecător.

În acest nou dosar, procurorii l-au acuzat că a cheltuit aproape dublu în campania electorală din 2012 decât plafonul permis de lege, iar banii s-ar fi dus în mare parte în mitinguri electorale fastuoase.  Costul real ar fi fost ascuns.

Sarkozy a respins acuzațiile. A spus că nu a avut vreun rol în modul în care au fost cheltuiți banii. Dar instanța a stabilit că poate fi trans la răspundere chiar dacă nu a aprobat personal fiecare cheltuială.

 


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează